UPDATE 14:15: Mihai Chirica va contesta chiar astăzi această măsură la judecătorul de drepturi și libertăți, a transmis Primăria Iași, printr-un comunicat, la scurtă vreme după anunțul DNA.
„Voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații. Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales al ieșenilor!”, a transmis Chirica.
Pe durata suspendării, atribuțiile de primar de Iași vor fi exercitate de către viceprimarul PNL, Daniel Juravle.
DNA îl acuză pe liberalul Mihai Chirica de faptul că „ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași”.
Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Chirica trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar
- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta, mai precis funcția de primar de Iași.
„Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a transmis DNA.
Dosar deschis luna trecută
Anunțul instituției conduse de Crin Bologa vine la o săptămână după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la sediul Primăriei Municipiului Iași, într-un dosar de corupție cu infracțiuni comise în anul 2018. Conform Ziarului de Iași, a fost vorba despre verificarea actelor urbanistice care au stat la baza ridicării unei clădiri în cartierul Tătărași de către compania Flux.
Reporter de Iași a scris pe 24 ianuarie că există mai multe documente care ar fi fost semnate de primarul Iașiului, Mihai Chirica, și de unul dintre foștii viceprimari, Gabriel Harabagiu, care vizează construcția respectivă.
Potrivit presei locale, autorizația a fost emisă pentru o construcție cu parter și un etaj, iar în prezent aceasta are parter, patru etaje și o mansardă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro