Asaltul-surpriză asupra Israelului, declanșat în dimineața zilei de 7 octombrie 2023, de trupele Hamas, a lăsat descoperită partea sudică a țării.

Printre orașele atacate se află Rahat, cu 76.000 locuitori, o așezare unde trăiesc preponderent beduini.

Acesta se află chiar între – la distanță aproximativ egală în linie dreaptă, 25 de kilometri – Gaza și Hebron, cele mai mari orașe din Fâșia Gaza, respectiv Cisiordania.

Aici, Ata Abu Mediam, primarul din Rahat, acuză în Haaretz, cel mai vechi ziar tipărit încă în circulație din Israel, că a fost lăsat descoperit în fața atacurilor Hamas.

„Cred că avem circa 10 adăposturi aici, în Rahat, deși suprafața este de 45.000 de dunami (n.r. circa 45 de kilometri pătrați)”, a declarat edilul.

El spune că „am cerut 50 de adăposturi în precedenta serie de atacuri cu rachetă, ei mi-au făcut două”, a acuzat el. Mediam nu a indicat și pe cine acuză că nu a ridicat aceste buncăre. 

El a menționat și că există persoane rănite, iar persoanele care nu au adăpost ori nu își mai pot folosi casele se pot adăposti în școli.

„Un eșec colosal”

Nu este singura acuzație referitoare la atacul Hamas. Anterior, articole din The Times of Israel și The Guardian au acuzat lipsa de reacție a autorităților în fața ofensivei.

„La 50 de ani de la războiul de la Yom Kippur, Israelul a fost supus unui atac surpriză – nu din partea armatelor arabe, ci al grupării teroriste Hamas. Iar civili israelieni au fost vizați pe scară largă și direct”, scrie David Horovitz, un jurnalist, autor și fondator al The Times of Israel. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News