Prina este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență.
De asemenea, au mai fost reținute alte trei persoane, Sușală Lucian Petruț, Timofte Petrică Bogdan și Tomescu Constantin Cristian, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.
În ordonanțele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe suspectul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.
Cu ocazia derulării procedurilor de licitație membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.
Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.
Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius.
În acest context, suspectul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.
Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților Timofte Petrică Bogdan și Tomescu Constantin Cristian li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpații Prina Minel-Florin și Sușală Lucian Petruț vor fi prezentați la data de 14 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro