Procurorii susţin că inculpaţii din acest dosar au traficat şi exploatat sexual în mod constant, în perioada 2017-2018, o minoră în vârstă de 12 ani.
„Acesta a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată şi, ulterior, a ameninţat-o cu divulgarea celor întâmplate părinţilor acesteia. De asemenea, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, pentru a o determina să facă tot ceea îi solicita (de exemplu, să se întâlnească cu inculpatul doar la solicitarea lui, să nu declare organelor de poliţie adevărul după ce a rămas însărcinată, să-şi mintă părinţii cu privire la relaţia lor). În plus, persoana vătămată a fost constrânsă de către acesta, prin utilizarea de ameninţări şi acte de violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu alţi doi inculpaţi”, au transmis reprezentanții DIICOT, joi, într-un comunicat de presă.
Alături de primarul Ionel Robert Ștefan şi fiul acestuia, au fost trimise în judecată alte şase persoane acuzate de trafic de minori, viol, loviri şi alte violenţe, influenţarea declaraţiilor.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii iunie 2018, după ce persoana vătămată a fost înregistrată audio-video în timp ce recunoştea că şi-a început viaţa sexuală, un alt inculpat a recrutat aceeaşi persoană vătămată în vederea exploatării sexuale.
„În acest scop, aceasta a fost atrasă în locuinţa folosită de inculpat sub diferite pretexte (desfăşurarea unor activităţi de menaj contra cost, organizarea unei petreceri sau vânzarea de obiecte vestimentare). Prin ameninţări cu divulgarea către părinţi a conţinutul înregistrărilor audio-video şi prin întrebuinţarea de violenţe, inculpatul a constrâns persoana vătămată să întreţină relaţii sexuale cu alţi doi inculpaţi”, mai precizează DIICOT.
Fata a rămas însărcinată în urma agresiunilor și a născut.
De asemenea, doi dintre suspecți au exercitat în mod repetat acte de violență asupra martorului denunțător (ce au necesitat 3-4 zile, respectiv 11-12 zile de îngrijiri medicale) în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare, pentru ca acesta să nu dea declarații și să nu prezinte probe în cauza penală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Primarul Ionel Robert Ştefan a mai fost reţinut în iunie 2021 pentru viol, însă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a decis atunci ca el să fie cercetat în libertate. Ancheta a fost preluată apoi de DIICOT, care l-a reţinut pe primar în februarie anul acesta.