– Domnule Fritz, cum vă raportaţi la tensiunile interne din USR-PLUS din ultima perioadă? Au fost mai multe conflicte legate de listele pentru alegerile parlamentare.
– În primul rând, e normal că, în orice competiţie pentru locuri în Parlament, cei care nu câştigă sunt dezamăgiţi. Până la urmă este o decizie a majorităţii şi nu putem să judecăm care sunt criteriile.

Acum, întrebarea este dacă procesul pentru luarea acestor decizii este un proces fairplay şi permite o exprimare a voinţei majorităţii. Şi acolo cred că încă căutăm în USR-PLUS procedurile cele mai bune care asigură ca voinţa majorităţii să fie exprimată şi în votul listelor.

Eu nu am urmărit îndeaproape aceste certuri şi discuţii, deci nu pot să mă exprim dacă procesul pe care filialele îl folosesc momentan e OK…

– S-a vorbit despre faptul că au fost impuse nişte nume, de sus în jos, şi nu invers.
– Asta nu cred că este cazul. Pentru că absolut orice s-a votat. Întrebarea este dacă sistemul de vot e unul care permite ca majoritatea să îşi spună cuvântul. Dar încă o dată, în momentul în care se votează, asta-i altceva decât să impună cineva nişte nume. USR-PLUS este un proiect în căutare de care este calea cea mai bună de a reforma clasa politică în România. Nu este un proiect perfect şi o să dureze mult timp până o să avem toate răspunsurile.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

“Dacă nu acţionăm acum, nu vom avea un Crăciun”

– Preluaţi primăria într-un moment dificil. Timişoara e în scenariu roşu, aţi avut azi întâlniri pe COVID.
– Da, am avut o întâlnire cu un grup de experţi cu care mă consult. E o situaţie dificilă, pentru că nu există soluţii bune. Orice decizie este o decizie nasoală. Dar trebuie luate nişte decizii. Dacă nu reacţionăm acum, pe baza unor analize foarte clar de ce trebuie să se întâmple, atunci nu vom avea un Crăciun. Deci şi clar că asta pentru mine e dificil, dar e un rol pe care mi-l asum şi mi-l asum de astăzi.

Primarul Fritz, apel la echilibru pentru colegii săi: “USR-PLUS nu este un proiect perfect şi o să dureze mult timp până o să avem toate răspunsurile”
Primarul Dominic Fritz | Foto: Hepta

– Concret, care sunt măsurile ce trebuie luate în perioada imediat următoare?
– Pe de-o parte, bineînţeles că există măsuri pentru a restricţiona interacţiunea între oameni, pentru că acolo efectiv se infectează. Dar pentru mine e mult mai important să nu ne uităm doar la măsuri restrictive, ci să mă uit cum arată sistemul sanitar în Timişoara, cum funcţionează colaborarea între spitale, cum putem să avem mai multe paturi, pe termen scurt, cum putem să creştem capacitatea testelor în Timişoara, cum putem să ne asigurăm să tratăm pacienţi asimptomatici şi cu forme uşoare nu la spital, ci acasă, cu ajutorul medicilor de familie.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Pentru asta trebuie creat un sistem de telemedicină, pentru că nu vrem ca medicii de familie să se plimbe din casă în casă. Deci să vedem cum putem să descărcăm spitalele.

– Și alte măsuri?
– E nevoie şi de comunicare mai bună, nu există niciodată un loc unde sunt toate regulile care acuma sunt în aplicare şi atuncea nu ne putem aştepta ca oamenii să se conformeze. Pe mai multe paliere nu s-au făcut destule eforturi pentru a combate pandemia dincolo de a impune restricţii populaţiei. Şi asta văd ca o prioritate. Şi pentru asta o să lucrez acuma tot weekendul, cu oameni, o să formăm o mică celulă de criză aici, la nivel de primărie. Dar trebuie să intrăm într-o stare de mobilizare generală. Suntem într-o situaţie mult mai rea decât în martie, în starea de urgenţă. Şi ce-am văzut atunci ca mobilizare, ca solidaritate, ca implicare a firmelor, a societăţii civile – acuma e momentul. Asta vreau să împing, ca un facilitator, şi să cer ajutor populaţiei.

“O primărie de sticlă” mai așteaptă când e vorba de contractele spitalelor

– Libertatea a scris recent despre testările COVID-19 care se fac la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, pentru clinica Profilaxis, a doctorului Musta, pe care şi dv. l-aţi lăudat public ca un bun profesionist. Nici clinica, nici spitalul nu au făcut public contractul. Libertatea a făcut o solicitare şi a cerut contractul şi Primăriei Timişoara, de care ţine spitalul. Veţi pune publicului la dispoziţie contractul?
– O să am o discuţie cu directorul Oancea, să mă uit la speţă. În general, eu aş vrea să mobilizăm orice fel de capacitate de testare în Timişoara.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

– Corect, dar întrebarea era alta. Este un contract deja existent, la care cetăţenii nu au acces, deşi este vorba de nişte resurse publice. Vorbim de laboratorul unui spital public care ţine de primărie. Dumneavoastră în campanie aţi spus că vreţi să faceţi la Timişoara “o primărie de sticlă” – cu transparenţă totală pe toate contractele instituţiilor publice. 
– O să am o discuţie cu dr. Oancea şi o să văd care este speţa pentru că nu cunosc acuma.

– Spuneaţi că toate contractele încheiate de instituţiile publice…
– Am vorbit acuma de primărie. Încă o dată, vedem…

– Nu, spuneaţi în campanie că toate contractele instituţiilor publice locale care ţin de primărie ar trebui să fie publice.
– Da, eu nu ştiu. O să discut cu el. Nu sunt jurist. Nu ştiu de ce el spune că nu pot fi făcute publice. Nu sunt genul de om care se hazardează în nişte chestii pe care nu le ştie încă.

“E foarte urgent să intrăm în pâine”

– Cum merg negocierile pentru formarea majorităţilor cu PNL în Consiliul Local, respectiv Judeţean?
– Da, eu încă aştept să ajungem, în sfârşit, la un acord. La PNL sunt nişte bulversări în urma alegerilor. Au pierdut aici la Timişoara, înţeleg că şi la judeţ sunt presiuni, dar eu cred că e foarte, foarte urgent să intrăm în pâine, cu o echipă executivă completă. Eu trebuie să am doi viceprimari cu care să pot să lucrez şi să gestionez urgenţele oraşului. Şi e foarte clar că la o coaliţie USR-PLUS cu PNL, viceprimari ar fi unul de la USR-PLUS, unul de la PNL.

– De ce s-au blocat negocierile?
– Tocmai că există la PNL cumva o reţinere de a încheia această înţelegere despre viceprimari şi vicepreşedinţi, o reţinere pe care nu o înţeleg, dar aşteptarea mea este ca în următoarele zile să rezolvăm această problemă.

– Dacă ar eşua negocierile şi nu aţi face majoritatea cu ei, aţi putea fi în situaţia să aveţi un consiliu local ostil, dacă ei ajung să facă altă combinaţie?
– Nu, eu exclud orice altă colaborare formală cu PSD sau orice altă înţelegere sub masă. Na, dacă ei nu vor, atunci o să trebuiască să mă uit la opţiunile mele. Dar, încă o dată, domnul prim-ministru a fost aici în Timişoara, a spus că, fără îndoială, vom face o alianţă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean. Şi acum mă aştept ca aceste vorbe să se transforme într-un vot, să nu rămână doar vorbe.

– Cu ce gânduri ați preluat mandatul de primar?
– O mare recunoştinţă că pot să-mi preiau această poziţie pentru acest oraş. O mare recunoştinţă pentru toată susţinerea pe care am simţit-o. Pentru că, indiferent de cum au votat oamenii, toată lumea vrea acum să facă parte din acest nou început. Şi aici în primărie n-am simţit încă cel puţin o mare ostilitate. Bineînţeles, e şi o parte din politeţe, dar cred că inclusiv aici o să găsesc oameni şi colegi cu care vom putea lucra.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI