Consilierul USR a prezentat proiectul de hotărâre pe pagina lui de Facebook. „De mâine Parcul Unirii se va numi Parcul Teoctist Patriarhul, că așea vreau eu, dictează nașa București-ului!”, își începe mesajul Berceanu.
„Un alt motiv care ne determină să propunem schimbarea denumirii din ‘Parcul Unirii în Parcul Teoctist Patriarhul este supra-atribuirea atributului ‘Unirii atât parcului situat în piața cu același nume, fântânii cântătoare devenită obiectiv turistic, apoi magazinului care domină perspectiva spre Est, cât și celor două stații de metrou, precum și a bulevardului limitrof, fapt de natură să inducă o oarecare confuzie la nivelul turiștilor și al celor aflați în căutarea unei adrese în acest vast perimetru”, se arată în expunerea de motive a proiectului prezent pe 18 decembrie pe ordinea de zi a sedinței CGMB.
Cerea de schimbare a denumirii a fost făcută de Administrația Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, iar primarul Gabriela Firea a semnat referatul de aprobare.
Primăria Capitalei va reamenaja Parcul Unirii, valoarea lucrărilor fiind estimată la 8,5 milioane lei, potrivit unui proiect aprobat recent de Consiliul General. Instituția a transmis la solicitarea HotNews.ro câteva imagini cum va arăta spațiul verde din centrul Capitalei după lucrări.
Ciprian Ciucu, numit recent de premierul Ludovic Orban președinte al ANFP, a criticat pe pagina de Facebook decizia Primăriei Capitalei de a schimba numele Parcului Unirii.
„Se pare că Firea a încurcat tămâia aceea cu care dădea pe holurile primăriei și a pus alte ierburi la ars în cădelniță…
Redenumește parcul Unirii in Teoctist. De parcă nu ar fi suficiente străzi în Voluntari cu care să se joace Pandele. La cate probleme vom avea când vom lua Primăria, vom avea și grija reparării numelor locurilor reprrezrntative din București”, a scris Ciucu pe Facebook.