„Faptul că municipalitatea gălățeană dorește să facă tot posibilul să ofere locuințe de serviciu specialiștilor care își desfășoară activitatea în orașul nostru este un act de normalitate. Faptul că aceste locuințe de serviciu, care nu au apucat să intre în programul de igienizare și reparații după ce au fost eliberate de către foștii chiriași au ajuns să fie prezentate ca fiind bune de locuit, reprezintă ori rea credință ori incompetență din parte funcționarilor publici care au creat această situație. Drept pentru care astăzi șefa serviciului Fond Locativ a fost demisă”, anunță primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Edilul susține că administrația și municipiul Galați au nevoie de profesioniști și specialiști în toate domeniile, iar sprijinul autorităților locale pentru atragerea lor în Galați nu se va opri „și nici nu se va împiedica de incompetență sau rele intenții”.
„Prezint public scuzele mele medicilor pentru situația creată și sper ca pe viitor să nu ne mai confruntăm cu astfel de cazuri”, mai spune Ionuț Pucheanu.
O doctoriţă care lucrează la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi şi care aşteaptă de peste un an să i se repartieze un apartament de serviciu a reclamat starea jalnică în care se află locuinţele repartizate unităţii medicale de Primărie și a postat pe Facebook mai multe fotografii.
Citește și: VIDEO | Canalul de irigații de lângă București e înfundat cu tone de gunoi. Autoritățile nu găsesc nici soluțiile, nici vinovații, dar vor să monteze camere de supraveghere!