Primarul Iașiului, Mihai Chirica, spune că a citit „cu oripilare și revoltă materialul apărut în publicația Libertatea despre anumite fapte care s-ar fi petrecut în cadrul a două ONG-uri din Iași”.

Potrivit anchetei publicate miercuri de Libertatea, liderul fundațiilor Kasta Morrely și Eurodemos, Morel Borea, este acuzat de foste membre din interiorul asociațiilor că a abuzat sexual și psihic zeci de fete, unele minore.

„Nu pot să rămân indiferent, fiindcă este o problemă care afectează comunitatea ieșeană și fiindcă scenele descrise în articolul cu pricina sunt deosebit de grave, mult dincolo de lege și de buna cuviință”, declară primarul Iașiului, într-un comunicat primit miercuri la redacție.

Cer instituțiilor abilitate să se sesizeze, să facă lumină și să ia măsuri de urgență în legătură cu faptele extrem de grave prezentate în materialul de presă! Nu putem tolera așa ceva! Sunt, de altfel, foarte surprins că, deși se spune că aceste lucruri condamnabile se petrec de mai multă vreme, nu am auzit de nicio anchetă penală în acest sens!

Mihai Chirica, primar Iași:

Primarul spune că nu este prieten cu Bolea

Mihai Chirica insistă totodată ca imaginea sa și a primăriei să fie disociate de acest scandal.

„Consider că asocierea mea cu acest scandal este atât tendențioasă, cât și total deplasată, demonstrând o rușinoasă lipsă de profesionalism din partea autorului”, afirmă primarul.

Mihai Chirica a apărut alături de Morel Bolea la mai multe evenimente din ultimii ani, iar primăria municipiului a acordat finanțări de zeci de mii de euro celor două fundații, se precizează în articolul din Libertatea.

„Cele două asociații sunt doar două dintre nenumăratele ONG-uri care au beneficiat de susținere financiară din partea Primăriei Municipiului Iași”, precizează primarul. 

Iată sumele cu care au fost finanțate cele două fundații:

  • În perioada 2016 – 2020, în baza Legii 350 / 2005, Municipiul Iași a finanțat proiectul Lider pentru Europa” al asociației Eurodemos cu o sumă totală de 190.725 lei.
  • În perioada 2015 – 2020, în baza unor hotărâri ale Consiliului Local, Municipiul Iași a susținut evenimentul Iași Fashion Week cu suma de 190.830 lei.

„Acest lucru nu mă transformă însă nici în «prieten», nici în «dușman» al membrilor unor ONG-uri, ci doar în partener corect și onest al unor proiecte pe care nici nu le inițiez, nici nu le avizez în mod direct”, spune acesta.

Eurodemos este abonată de ani buni la banii Primăriei Iași pentru proiecte care nu au niciun impact, scrie în octombrie 2020 reporteris.ro.

„Calitatea Primăriei Municipiului Iași și a Consiliului Local al Municipiului Iași de finanțatori ai unor proiecte ale unor organizații neguvernamentale nu pot transforma municipalitatea și pe primarul Mihai Chirica în complici ai unor eventuale fapte penale. Mai mult, primarul Mihai Chirica nu are atribuții nici de evaluator, nici de instituție de avizare a unor astfel de proiecte, așadar eticheta de „prieten al organizatorilor” este o expresie tendențioasă și profund reprobabilă din partea publicației Libertatea”, se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Iași.

Dacă știți detalii despre acest caz, vă rog să mă contactați la matei.bărbulescu@gmail.com sau pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News