„A fost împușcat legal, cu autorizație, fără nicio problemă. A făcut pagube anul trecut, s-a dus înapoi la pădure, n-a avut ce să mănânce și iar a venit la gospodăriile oamenilor. Nu numai ursul ăsta, a venit și ursoaică cu trei pui și ursoaică cu doi pui, a venit urs de 3 ani, a venit urs de 20 de ani. Sunt 130 de urși în zonă”, a spus primarul din Ojdula, la Europa FM.
Edilul se plânge că a chemat de nenumărate ori autoritățile în ajutor, astfel încât urșii să nu mai poată intra în gospădării:
„Săptămâna trecută am dat două alerte, dar jandarmii n-au fost în stare să gonească ursul din ograda omului. 15 inși am pândit toată, au venit de la Covasna jandarmii montani, erau băgați în tufiș la 100 de metri de localitate. Toată noaptea a trebuit să dăm cu tunul de butelie ca să nu intre în gospodărie oamenilor. Avem un guvern care nu se preocupă de soarta noastră”, spune Penzes Agoston.
Agent Green: Autorizație pentru alt exemplar
Miercuri, 5 mai, activiștii de mediu de la Agent Green au anunțat că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, Austria, a primit de la Ministerul Mediului derogarea de a elimina o ursoaică cu pui care ar fi cauzat pagube la fermele din Ojdula. Dar, în realitate, prințul nu a omorât, în luna martie, ursul care făcea probleme, ci un mascul uriaș, Arthur, cunoscut de specialiști ca fiind cel mai mare urs brun din România, susțin reprezentanții organizației ecologiste.
Ministrul mediului, Tánczos Barna, a anunțat că a fost demarat un control în Covasna după ce Arthur, cel mai mare urs văzut pe teritoriul României, a fost împușcat de vânătorul de trofee din Austria. De la ora 18.00, va avea loc o conferință de presă pe această temă.
Foto: Hirmondo.ro