Întrebat despre posibilităţile de a încuraja educaţia femeilor în lumea musulmană, Razak le-a declarat la un moment dat reporterilor: „Înainte de a veni aici, oficialii mi-au spus că ultima admitere la universităţile din Malayezia indică faptul că 68% dintre cei care vor intra la universităţile noastre vor fi femei”.
Cu stilul său direct, Boris Johnson a replicat: „Trebuie să îşi găsească bărbaţi să se căsătorească”.
Şi de aici a pornit nebunia: zeci de absolvente de facultate şi oponenţi politici l-au atacat pe primar acuzându-l de sexism şi i-.au cerut să-şi ceară scuze public. Până acum însă, nici o reacţie din partea primarului…
Şi în trecut a făcut glume cu conotaţii sexiste
Nu este prima dată însă când Boris Johnson face glume sexiste. În timpul ultimei campanii electorale, într-un comentariu adresat alegătorilor, Boris a declarat: „Dacă veţi vota conservatorii, soţia dumneavoastră va avea sânii mai mari şi vă veţi creşte şansele de a deţine un BMW M3”.
Anul trecut, într-un articol scris pentru The Daily Telegraph, în care enumera 20 de motive pentru care cineva ar trebui să fie optimist cu privire la Jocurile Olimpice (în desfăşurare la acel moment la Londra), Boris Johnson mărturisea: „În timp ce scriu aceste cuvinte, femei pe jumătate dezbrăcate joacă volei în mijlocul Horse Guards Parade (teren destinat paradelor, n.red.), imortalizat de Canaletto.”
De asemenea, în iunie 2012, Johnson a declarat, într-un interviu pentru New Yorker, că motivele pentru care iubeşte Londra este că aici există „o gamă mai variată de fete” din care să alegi. Primarul a continuat, explicând că „alegerea reproductivă” este unul dintre motivele pentru care oamenii s-au mutat în oraşele mari.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!