Din delegatia Romaniei pentru Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova a facut parte si actualul primar al sectorului 1, Andrei Chiliman. Acesta a participat la cursa de iahting, clasa ‘Tornado, ocupand, in final, locul 11.
‘Am indragit barcile cu panze de la 11 ani, cand, impreuna cu parintii, am participat la o demonstratie pe Herastrau. Din acel moment a devenit pasiune. Dupa ce am inteles acest sport extrem de dificil si dupa ce am terminat facultatea, m-am implicat chiar si in fabricarea unor modele mai competitive, ne-a marturisit Andrei Chiliman, dupa care a adaugat: ‘Am lucrat efectiv la acele barci. Catargele de aluminiu le-am facut la Ghimbav, iar profilele au fost turnate la Slatina. Totul, in timpul liber, de se saturase nevasta-mea sa ma vada numai pe drumuri.
A primit barca de la organizatori
Cum, in concursurile de calificari de la clasa ‘Finn pentru JO 1980, Chiliman a terminat pe primul loc, actualul primar a fost luat in lot, dar a concurat pentru Romania la o alta categorie, ‘Tornado. Motivul: varsta, in acel moment Chiliman avand 33 de ani. ‘Niciodata nu ma urcasem pe o astfel de ambarcatiune, care, in Romania, nici nu exista. Desi Olimpiada s-a tinut la Moscova, concursul de barci a avut loc la Tallin, pe Marea Baltica. Am primit o ambarcatiune uzata de la organizatori, pe care am incercat, cat de cat, sa o pun la punct. In final, dupa o cursa in care vantul nu mi-a fost aliat decat in prima parte, am terminat pe 11, si-a amintit Chiliman.
Uimit de o creanga cu banane
Primarul a marturisit ca ceea ce l-a impresionat in campingul din Tallin (n.r. acum capitala Estoniei), unde au fost cazate delegatiile de la iahting, a fost o ‘amarata de creanga cu banane! ‘Cand am vazut acea creanga plina cu banane, care era pusa la intrarea in camping, nu mi-a venit sa cred ca-i adevarata. Nu mai vazusem asa ceva in viata mea. Asta ca sa nu mai zic de Cola-Cola, care in Romania nu exista.
A „pipait” un submarin
In timp ce se antrena pe Marea Baltica, Chiliman a depasit spatiul rezervat ambarcatiunilor sportive pentru a se apropia de un submarin nuclear, stationat in apropiere. ‘Era asa de impunator, incat nu m-am putut abtine pana nu l-am atins usor cu mana, a spus Chiliman.