Este vorba despre o suprafață de 156 metri pătrați, lângă amfiteatrul UMF.

„Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a betonat ilegal o porțiune din Parcul Tineretului. USR Sector 4 a primit confirmarea din partea ALPAB că lucrările desfășurate în Parcul Tineretului de către Primăria Sectorului 4, în apropierea amfiteatrului UMF, au fost realizate fără aviz. O suprafață de 156 mp de spațiu verde a fost betonată de către primarul Băluță într-o singură acțiune”, a transmis USR București.

ALPAB a depus o plângere penală împotriva Primăriei Sectorului 4, mai scrie în comunicat.

,,Primarul Daniel Băluță a acționat ilegal și inacceptabil, ignorând complet orice aviz în ceea ce privește porțiunea din Parcul Tineretului care a fost betonată, după ce anterior a umplut sectorul cu stâlpișori și a primit avertismente din partea Poliției Capitalei. Este esențial să gestionăm cu responsabilitate și transparență spațiile verzi, pentru a servi interesul comunității”, a spus Paul Ene, candidat USR la Primăria Sectorului 4.

„USR Sector 4 condamnă ferm acțiunile ilegale ale primarului Daniel Băluță în betonarea neautorizată a unei porțiuni din Parcul Tineretului. Totodată, ne angajăm să luptam pentru protejarea și extinderea spațiilor verzi pentru a asigura un mediu sănătos pentru toți locuitorii Sectorului 4”, mai scrie în comunicat.

Libertatea a solicitat un punct de vedere Primăriei conduse de edilul PSD.

 
 

Urmărește-ne pe Google News