Propunerea lui Oprescu este ca acele organizaţii nonguvernamentale care doresc să adopte câini fără stăpân să nu mai plătească taxa de adopţie care, în prezent, este de 170 de lei .
„Am propus astăzi, în şedinta ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca ONG-urile care vor să adopte câini fără deţinator din adăposturile ASPA să nu mai plăteasca taxă de adopție. Hotărârea a fost adoptată prin vot de majoritatea consilierilor.
Încurajăm adopţia, însă vom înăspri controalele pentru a ne asigura ca animalele adoptate nu sunt abandonate, ci îngrijite de către cei care şi-au asumat întreţinerea lor.
Am scos prevederea care impunea taxa pentru adopţii. Aştept ONG-urile să vină să facă adopţii. Să nu militeze pentru câini în stradă, ci să vină să-i adopte şi să aibă grijă de ei”, spune Sorin Oprescu.
Judecătorii Curţii Constituţionale au avizat favorabil, ieri, legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi din adăposturi în 14 zile de când au fost ridicaţi pe pe străzi. Legea a fost promulgată imediat de preşedintele Traian Băsescu, iar, după ce aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial, va intra în vigoare imediat.
CITIŢI ŞI:
Vom scăpa de maidanezi? CCR și Traian Băsescu au avizat Legea eutanasierii
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro