Decizia luată de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care Oprescu este acuzat că a luat mită 25.000 de euro este definitivă.
După această decizie, Sorin Oprescu va fi suspendat din funcţie de către prefectul Capitalei, iar atribuţiile de primar general vor fi preluate de unul dintre viceprimari, decizia urmând să fie luată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Sorin Oprescu a fost arestat săptămâna trecută, pe 6 septembrie, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, sub acuzația că ar fi luat 25.000 de euro mită. Primarul Capitalei a fost oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Ce să nu pui niciodată în cozonac. Ingredientul banal care îți poate distruge întreaga rețetă
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Ultimul mesaj trimis de un pasager, în avionul morţii din Coreea de Sud. 2 minute mai târziu, s-a dezlănţuit Infernul
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile