„Am reușit să găsim o soluție de avarie cu un alt furnizor de gaz. Încheiem în aceste ore un contract de urgență pentru o cantitate de gaz care asigură clienților Colterm căldura și apa caldă pentru o săptămână, într-un sistem minimal. Plata o asigurăm în avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toți banii de care dispunem momentan”, a transmis primarul Dominic Fritz, într-un comunicat.

Înțelegerea implică însă un consum mic de gaz, astfel că agentul termic va fi furnizat preponderent în orele de noapte, cu excepția spitalelor, care vor avea căldură fără întrerupere.

Soluția este temporară, înțelegerea cu noul furnizor fiind doar pe o săptămână. Primarul spune că este nevoie de ajutor de la autoritățile centrale pentru a depăși această criză.

„Continuăm să lucrăm pe mai multe variante de soluții pentru ca timișorenii abonați la Colterm și spitalele să aibă în această iarnă căldură și apă caldă. Susținerea din partea bugetului de stat va trebuie să joace un rol important, acest lucru fiind valabil pentru toate companiile de termoficare din România. Nu se știe ce se va întâmpla de săptămâna viitoare și dacă societatea de termoficare va putea furniza căldură în regim normal în această iarnă”, a mai precizat primarul Fritz.

Un număr de 56.000 de locuințe din Timișoara au rămas cu caloriferele reci de marți după-amiază, la fel ca șase spitale din oraș racordate la sistemul centralizat de termoficare. Colterm, societatea de termoficare a orașului, a rămas fără gaz din cauza datoriilor istorice. E.ON a decis să închidă robinetul din cauza datoriilor neplătite de 76 de milioane de lei. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News