Domiciliul lui Dominic Fritz, care este cetăţean german, este obiectul unei cercetări la nivelul Prefecturii Timiş, după ce, zilele trecute, o persoană a depus o sesizare prin care cere să se verifice dacă domiciliul primarului este în Timişoara.
În repetate rânduri, fostul primar al municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, a susținut că Dominic Fritz nu ar avea domiciliul în Timişoara şi, deci, conform legii, nu poate ocupa funcţia de primar.
Cele două proiecte de hotărâre sunt iniţiate de consilierul local al PRO România Marius Craina, în primăvara acestui an, însă abia acum proiectele au fost postate pe site-ul Primăriei Timişoara.
Prin primul proiect de hotărâre „se instituie obligaţia ca primarul, viceprimarii, consilierii personali ai acestora şi toţi angajaţii cu funcţii de conducere să-şi publice pe site-ul oficial al Primăriei Timişoara fotocopii după anumite acte de studii: diplomă de bacalaureat, diplomă de licenţă, diplomă de master (dacă e cazul) şi diplomă de doctor (dacă e cazul)”.
Al doilea proiect prevede „publicarea dovezii domiciliului aleşilor locali ai UAT Timişoara”.