Lampioanele și lumina
pe care o emană sunt spaima ciorilor din Timișoara, au descoperit
reprezentanții primăriei.
„Acum vă dau o veste de senzație, iar va fi vâlvă. Am rezolvat problema ciorilor din Parcul Catedralei. Cel puțin pentru o perioadă. Eu sper să nu ajungă, așa inteligente cum se zice că sunt, să nu ajungă să revină și să facă ineficientă intervenția noastră. E interesant. Este o jumătate de secol de luptă cu ciorile din spatele catedralei, am încercat și noi în toate felurile să scăpăm de ele, și cu aparate de ultrasunete, și cu sunete de păsări de pradă. Cu anticoncepționale nu am încercat, a fost o idee care mi-a fost pusă în cârcă, nu mi-a aparținut”, a povestit primarul Timișoarei.
Soluția lampioanelor, testată în parcarea din spatele primăriei
Nu este prima dată
când oficialii municipalității anunță că au scăpat de ciori. S-a mai întâmplat
și în anul 2013, când în același parc au fost instalate aparate care imită
sunetele păsărilor de pradă.
În trecut s-a vorbit și despre chemarea vânătorilor care să tragă cu pușca pentru a speria ciorile sau despre simularea împușcăturilor, dar și despre aparate cu ultrasunete sau chiar despre… anticoncepționale pentru ciori. Această idee din urmă a fost lansată pe rețelele de socializare și a ajuns și la urechile primarului, așa că a ținut să specifice că nu i-a aparținut.
Nu s-a tras nici cu arma, dar reprezentanții primăriei cred că au găsit acum o ultimă soluție: lampioane care să sperie ciorile.
Ei au testat metoda mai întâi în parcarea din spatele primăriei, iar de curând au montat 18 corpuri de iluminat în copacii din parcul cu cele mai multe ciori din oraș, cel din spatele Catedralei Mitropolitane, chiar în zona centrală a orașului. Au constatat că au cam dispărut din ciori. Așa că primarul i-a cerut directorului Direcției de Mediu să pună lampioane și în Parcul Catedralei.
Acum am făcut și poze, nici urmă de ciori, am redat parcul cetățenilor. Erau zeci de mii de ciori, parcul nu mai era utilizat de oameni, băncile erau pline, parcul practic nu mai putea fi folosit de oameni. Am făcut alei frumoase, am pus bănci noi, am asigurat toate condițiile, dar parcul nu mai era folosit. Situația dura de jumătate de secol.
Nicolae Robu:
Primarul Timișoarei
crede că păsările își vor căuta un alt loc, dar se teme că își vor da seama că
lampioanele nu au ce să le facă.
„Acum, ele probabil
că își vor căuta alt loc. Ele, la început, sper să nu se obișnuiască și cu
această lumină, cu aceste lampioane, pentru că am mai pățit-o, când am pus
prima dată simulatoare de sunete de păsări de pradă. Ele s-au speriat, dar după
ceva vreme s-au obișnuit. (…) Iată, păsările au și ele un soi de inteligență.
Și câteodată cu această inteligență ne dau de furcă. Sigur, nu putem recurge la
mijloace violente. Sper că nu o să le placă luminile din copaci și, prin
urmare, nu o să se întoarcă în parcul din spatele catedralei”, a mai spus
edilul Timișoarei.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!