„Stimați cetățeni, trecem printr-o perioadă grea cauzată de seceta din luna iulie. Apa potabilă distribuită la populație este tratată cu clor, ceea ce va duce la uscarea plantelor. De asemenea, în urma comparării măsurătorilor de la apometrul principal cu totalizarea apometrelor abonaților, rezultă că se fură apă”, își începe mesajul primarului comunei Cătunele, Florinel Țuilă.
Acesta a precizat că oamenii pot lua apă din fântânile publice săpate de primărie, iar pentru agricultură exista posibilitatea de a folosi apă din râul Motru sau pârâul din apropierea localității. În același mesaj, primarul le-a cerut oamenilor să anunțe atunci când cineva face risipă de apă.
„Vom recompensa pe cei ce vor da informații sigure și susținute. Hoții de apă nu sunt prietenii noștri, ne urăsc, ne fură din buzunar, ne fac să suferim. Aveți curaj și dați-ne informații. Anuntați-ne de persoane care lasă apa să curgă pe furtun mai multe ore! Ca sancțiuni, cei ce vor fi prinși că sustrag apa vor fi debranșați, vor plăti pierderile din rețea, li se va întocmi dosar penal și nu vor mai avea acces la rețeaua publică. Folosiți fântânile publice și izvoarele pentru a uda plantele”, a mai spus Țuilă.
Florinel Țuilă a declarat pentru Digi24 că în urma mesajului dat, bazinele de apă au putut din nou să fie reîncărcate până la capacitatea maximă, ceea ce nu se mai întâmplase de câteva săptămâni.
„Am primit și câteva telefoane. Reprezentanți de la primărie au patrulat în zonele unde s-a știut că se fură apă și acum lucrurile merg mai bine”, a adăugat edilul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro