În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii de la postul de Poliție Transporturi Navale Măcin au fost informați cu privire la sustragerea a trei motoare de ambarcațiuni de pe malul drept al fluviului Dunărea, braț Măcin, de pe raza localității Smârdan.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”, în timp ce hoții sunt în căutare căutați.

Primarul din Smîrdan, Petrică Vasile Mărculescu, a declarat că oferă o recompensă de 20.000 de lei celui care va aduce dovezi clare despre persoanele implicate în furtul motoarelor de pe bărci. Acesta a prezentat chiar și un indiciu asupra furtului de ieri noapte: „Mașina care a participat la furt este cea din imagine, posibil Peugeot 807 sau Renault Espace!”

„Apelez pe această cale la toți oamenii de bine care vor să ajute la prinderea acestor personaje certate cu legea. Le garantez confidențialitate, garantat – 100%. Asemenea specimene, care se bucură de lucruri furate, vor veni și ne vor tulbura liniștea de fiecare dată când vor avea chef, dacă nu ne mobilizăm și nu luăm măsuri urgente”, a spus primarul Măculescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News