![3912-126173-7pozamare.jpg 3912-126173-7pozamare.jpg]()
![3912-126174-7macheta.jpg 3912-126174-7macheta.jpg]()
Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei, spune că imensul pasaj va fi gata abia peste un an şi jumătate. Principala cauză a întârzierilor o constituie exproprierile. Primăria Capitalei a demarat lucrările înainte de a fi clarificat situaţia terenurilor pe care urmează să fie construit pasajul. Autorităţile sperau că vor ajunge la o înţelegere cu proprietarii.
A costat 220 de milioane de euro![3912-126178-asd.jpg 3912-126178-asd.jpg]()
Acest lucru însă nu s-a întâmplat, deoarece posesorii terenurilor au ţinut la preţ şi, după numeroase runde de negocieri, s-au adresat instanţei. Constructorul, neavând cum să lucreze, nu a putut să continue proiectul. În plus, lucrările au fost oprite, în vara anului trecut, timp de două luni, deoarece primarul Sorin Oprescu a refuzat să plătească facturile înainte de a verifica cum s-au cheltuit banii. În acest moment mai sunt de expropriat patru terenuri.
Pasajul Basarab va avea o lungime de circa 2 km. Pe fiecare sens vor fi două benzi de circulaţie. Pasajul porneşte de pe bulevardul Nicolae Titulescu, trece peste şinele de cale ferată de la Gara Basarab, parcurge şoseaua Orhideelor, trece Dâmboviţa şi ajunge în Grozăveşti. Iniţial, s-au aprobat pentru construcţia pasajului 67 milioane de euro, dar ulterior consilierii generali au mai alocat bani de la bugetul local, până s-a ajuns la suma de 220 de milioane de euro.
![3912-126176-1.jpg 3912-126176-1.jpg]()
![3912-126177-2.jpg 3912-126177-2.jpg]()
Care este recordul negativ de prezență la un scrutin la nivel național din UE?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce a determinat trecerea Coreei de Sud de la un regim militar la alegeri democratice în 1987?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce evenimente au dus la înlăturarea de la putere a președintelui Suharto, liderul unui regim autoritar care a condus Indonezia vreme de 32 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce stat suveran toți candidații la alegerile naționale candidează ca independenți?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
La ce alegeri au fost atât de mulți candidați, încât buletinul de vot a fost mai lung de un metru?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
De la geniu precoce la tragedie: viața lui Rareș Ion: talent irosit, anturaj toxic și un sfârșit dureros. Au ieșit la iveală noi detalii despre moartea bietului copil
Adevarul.ro
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Unica.ro
Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață
Observatornews.ro
Un tânăr a murit, iar prietenul lui luptă să trăiască după ce BMW-ul lor a fost zdrobit de TIR, în Caraș-Severin. Motorul bolidului a luat foc
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare