În vârstă de 39 de ani, Alexandra a dispărut pe 9 decembrie lângă Nurnberg. Însărcinată în 8 luni, ea a fost văzută ultima oară la grădinița unde a lăsat-o pe fiica ei de 2 ani, într-o vineri, de dimineață. De atunci pare că a intrat în pământ.
Acest caz de persoană dispărută i-a nedumerit pe anchetatorii germani, care timp de 9 luni au căutat fără succes o pistă. Dar acum există un punct de cotitură în caz, după cum au anunțat, miercuri dimineață, Parchetul din Nürnberg-Fürth și Poliția din Franconia Centrală: au fost emise mandate de arestare pe numele a doi suspecți.
Miercuri, fostul partener al Alexandrei R., Dejan B., în vârstă de 50 de ani, și partenerul său de afaceri, Ugur T., în vârstă de 48 de ani, au fost reținuți pe baza unui mandat de arestare al Tribunalului Nürnberg. Ambii sunt suspectați că au răpit-o și ucis-o pe Alexandra R. la 9 decembrie 2022.
În acea zi, femeia, care la acea vreme era însărcinată în opt luni, a dispărut din districtul Katzwang din Nürnberg, după ce și-a dus copilul adoptiv la un centru de zi. Există acum o suspiciune întemeiată că a fost victima unei infracțiuni violente, deși trupul ei nu a fost încă găsit.
După investigații ample ale unei comisii speciale a poliției penale din Nürnberg, sub conducerea Parchetului Nürnberg-Fürth, în numeroase țări europene și evaluarea a aproximativ 900 de piste și indicii, bănuiala asupra fostului ei partener și a partenerului său de afaceri a devenit mai concretă, explică Parchetul și Poliția. „Au existat și legături de afaceri între Alexandra R. și acuzat”, se arată într-un comunicat comun.
După despărțirea de Alexandra, din primăvara anului 2022, se spune că Dejan B. ar fi amenințat-o. Împreună cu partenerul său de afaceri, Ugur T., ar fi obținut în mod fraudulos un titlu executoriu pentru o sumă de bani de șase cifre împotriva româncei de 39 de ani, pe care Alexandra R. a reușit să-l anuleze într-un proces civil. În plus, ea a depus mai multe acuzații penale împotriva fostului partener.
Anchetatorii presupun acum că cei doi bărbați arestați au răpit-o pe Alexandra pe 9 decembrie, au ucis-o și i-au ascuns cadavrul într-un loc deocamdată necunoscut.
La cererea Parchetului din Nürnberg-Fürth, tribunalul districtual din Nürnberg a emis mandate de arestare împotriva celor doi bărbați marți pentru, printre altele, luare de ostatici și omor. Ambii suspecți au fost arestați la domiciliul lor miercuri dimineață și vor fi acum aduși în fața judecătorului de instrucție.
Alexandra R. trăia în Germania încă din copilărie, fusese căsătorită și în urmă cu 2 ani, împreună cu fostul ei soț, înfiaseră o fetiță. Locuia în Katzwang, era șefa unei sucursale bancare, dar era în concediu prenatal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
durban22 • 07.09.2023, 06:28
Daca nu au gasit nici un cadavru ,deocamdata sant suspecti!!. fara corp nu au nici o dovada {nu sant avocatul diavolului, dar asa zice legea}.