Videoclipul a fost făcut public pe platforma de socializare X. Atât șoferii, cât și locuitorii din Valencia au fost luați prin surprindere de furtuna Dana, care a făcut ravagii în mai multe zone ale Spaniei.
La ora 19.17, vântul își făcea simțită prezența în orașul Bentusser din Valencia. După 16 minute, la ora 19.33, se poate vedea cum drumurile sunt blocate de vehicule, în condițiile în care oamenii încercau să se pună la adăpost înainte de venirea ploii.
După șapte minute, la ora 19.40, străzile sunt inundate, iar la ora 20.00, vehiculele fuseseră luate de ape.
În prezent, în oraș este decretată stare de alertă. Amintim că peste 200 de oameni au murit în urma inundațiilor catastrofale, cei mai mulți în Valencia. Totuși, bilanțul este provizoriu.
De asemenea, un român a fost găsit mort după furtuna Dana din Spania, a anunțat în cursul dimineții de vineri, 1 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe. Pe lângă dezastrul provocat de inundații, hoții au profitat de ocazie și au jefuit magazine din Valencia. Conform informațiilor făcute publice de Ministerul spaniol de Interne, în jur 39 de oameni au fost deja arestați.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!