ComenteazăSubmersibilul cu o lungime de 6,5 metri, construit de compania americană OceanGate Expeditions, a plonjat pe 18 iunie 2023 pentru a observa epava Titanicului şi ar fi trebuit să revină la suprafaţă după şapte ore, însă contactul cu el a fost pierdut la mai puţin de două ore după începerea scufundării, relatează Agerpres.
O operaţiune de căutare a fost lansată pentru salvarea celor cinci pasageri din submersibil, care ar fi trebuit să dispună de rezerve de oxigen pentru aproximativ patru zile.
La scurt timp după scufundare, submersibilul a fost distrus de o „implozie catastrofală”, ucigându-i pe toţi cei cinci oameni pe loc, inclusiv pe cercetătorul francez Pierre-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani şi supranumit „Domnul Titanic”.
Celelalte persoane care au murit la o distanţă de 640 de kilometri de coastele Canadei au fost directorul OceanGate Expeditions, Stockton Rush, în vârstă de 61 de ani, Shahzada Dawood, un om de afaceri pakistanezo-britanic în vârstă de 48 de ani, fiul său Suleman, în vârstă de 19 ani, şi un explorator britanic în vârstă de 68 de ani, Hamish Harding.
„Va fi ok”
Tragedia a fost investigată apoi timp de 15 luni de către Garda de Coastă americană, care a precizat că scopul acestei anchete este de a „identifica orice dovadă a unor erori materiale (de construcţie sau de proiectare) care ar fi putut provoca accidentul, pentru a formula recomandări adecvate şi a preveni repetarea unor astfel de accidente”, au anunțat, duminică, reprezentanţii Pazei de Coastă din Statele Unite într-un comunicat.
O conferinţă de presă a fost organizată în oraşul Charleston din Carolina de Sud, în ajunul deschiderii, luni, a celor două săptămâni de audieri publice pentru comisia de anchetă într-un tribunal din acest stat american. Acestea sunt audieri tehnice, nu un proces penal sau civil.
Potrivit cotidianului The New York Times, ai cărui jurnalişti au participat la primele dezbateri, un inginer concediat de la OceanGate în 2019, Tony Nissen, a declarat că a fost presat la acea vreme de directorul companiei, Stockton Rush, să mintă şi să afirme că submersibilul era complet sigur, în ciuda unor teste cu rezultate îngrijorătoare.
„Va fi ok”, i-ar fi răspuns Rush, atunci când s-a referit la soliditatea carenei submersibilului.
În urma accidentului, a izbucnit o controversă cu privire la posibile neglijenţe din partea OceanGate Expeditions, dezvăluite de inginerul Tony Nissen. S-a făcut referire în mod special la hubloul submersibilului, care, din punct de vedere tehnic, nu putea rezista la adâncimi atât de mari.
Cinci zile de căutări dramatice
Submarinul Titan a dispărut pe 18 iunie, în largul coastei din sud-estul Canadei, după ce începuse expediția spre Titanic, în orașul canadian St. John, din Newfoundland. Contactul cu vasul a fost pierdut după o oră și 45 de minute de la scufundare.
Ulterior, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare și salvare, în care au fost implicate echipaje din mai multe țări, care au folosit avioane și nave pe suprafețe de mii de kilometri pătrați de mare, în încercarea de a depista un semn de viață de pe Titan, submarin care avea o lungime de 7 metri și o greutate de 10 tone.
Căutările au devenit din ce în ce mai dramatice, pentru că se estima că rezerva de aer, de aproximativ 96 de ore, se va epuiza.
Detectarea unor zgomote subacvatice a oferit inițial speranța că persoanele aflate la bordul submersibilului sunt în viață, dar iluzia a fost spulberată definitiv joi, 22 iunie, când un oficial al Pazei de Coastă americane a spus că „nu există nicio legătură între zgomote și localizarea câmpului de resturi pe fundul mării”.
Un robot canadian de mare adâncime, fără echipaj, a descoperit apoi epava Titanului la 4.000 de metri adâncime și la aproximativ 500 de metri de prova epavei Titanic, scufundată în 1912.
FOTO: Hepta