Emmanuel Macron a spus în faţa deputaţilor majorităţii că a resimţit acţiunile din 1 mai ale colaboratorului său ca „o trădare”. „(…) Dacă vor un responsabil, acesta este în faţa dumneavoastră. Să vină să-l caute. Răspund poporului francez”, a declarat Macron

„Republica exemplară nu împiedică erorile. Dacă caută un responsabil, singurul responsabil sunt eu şi doar eu. Eu sunt cel care i-a acordat încredere lui Alexandre Benalla. Eu sunt cel care am confirmat sancţiunea”, a continuat preşedintele, citat de parlamentari, în timp ce în ambele camere ale parlamentului francez sunt în curs comisii de anchetă.

„Nimeni din cabinetul meu nu a fost vreodată scutit de respectarea legilor Republicii. Niciodată”, a asigurat de asemenea Macron, conform unui ales.

Pe subiectul Benalla, preşedintele francez a mai afirmat că nu uită „că a fost un militant foarte implicat pe timpul campaniei”, dar spune că a resimţit acţiunile din 1 mai ale acestuia ca „o decepţie şi o trădare”.

Conform unui sondaj de marţi, 75% dintre francezi doresc ca preşedintele Emmanuel Macron să rupă tăcerea şi să reacţioneze public în cazul Alexandre Benalla.

Parchetul din Paris a anunţat duminică inculparea lui Benalla pentru violenţe împotriva protestatarilor, la manifestaţiile de 1 Mai, la care ceruse permisiunea să asiste împreună cu forţele de ordine, în calitate de observator. Alături de Benalla au fost acuzaţi şi puşi sub control judiciar alţi patru suspecţi, printre care Vincent Crase, angajat al partidului prezidenţial La République En Marche! (LREM).

Alexandre Benalla, jandarm în rezervă, fost membru al forţelor de ordine în mandatul preşedintelui socialist Francois Hollande, a fost destituit din motive profesionale. Ulterior, a făcut parte din garda lui Macron în campania electorală, iar după victoria acestuia în alegeri, a ajuns adjunct al şefului de cabinet al preşedintelui.


Citește și: EXCLUSIV/Mega Image angajează detectivi ca să dovedească escrocheria unui fost angajat care îi cere trei milioane de lei!


 
 

Urmărește-ne pe Google News