„Am trecut pe lângă moarte puțin, cum se spune. Dar sunt bine, am avut noroc și o echipă de medici foarte bună”, a declarat Tudose la România TV.

Fostul premier a spus că medicii i-au promis că-l vor externa sâmbătă sau duminică și că de luni își reia activitatea politică, doar că va avea mai multă grijă.

Vorbind despre momentul în care și-a pierdut cunoștința el a glumit spunând că „nu am văzut niciun tunel, nu erau nici flori, nici lumini. Nu au venit brusc peste mine toate alea, mi-am revenit în sunete de salvare”. Trecând pe un ton serios, fostul premier a spus: „Am avut noroc că atunci când s-a întâmplat era și domnul Bănicioiu. S-a prins imediat că ceva e în neregulă. După primele simptome mi-a zis ca am ceva la inimă. Când am început să transpir mi-a zis că e grav și a chemat salvarea imediat”.

Salvarea cu medic a ajuns în câteva minute. „Echipajul de pe salvare mi-a salvat viața în primă fază și apoi în sala de operație medicii au făcut minuni. Intervenția a fost rapidă și nu au rămas sechele. Dacă se mai întârzia puțin mă puteam alege cu leziuni ireversibile”.

În ceea ce privește condițiile din spitalul în care se află, Tudose spune că nu are o rezervă specială și că a fost primit pe flux, în regim de urgență, ca orice alt pacient cu problemele lui.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

„Am avut noroc. Dacă se întâmpla săptămâna trecută când eram în țară, undeva pe Valea Jiului, nu cred că mai vorbeam acum”, a mărturisit fostul premier.

Vorbind despre ce urmează să se întâmple, Tudose spune că va renunța la fumat și cafea și că „va trebui să am un program mai ordonat puțin, nu o să mă mai vedeți în studiouri până la miezul nopții, dar pe zi totul va fi bine”.

Vicepreședintele Pro România era la o întâlnire cu colegii de partid când i s-a făcut rău. Cel care i-a acordat primul ajutor a fost Nicolae Bănicioiu, a dezvăluit Victor Ponta, apoi a fost chemată ambulanța. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și l-a transportat de urgență la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Mihai Tudose, în vârstă de 52 de ani, a fost prim-ministru al României din 29 iunie 2017 până la demisia sa din data de 16 ianuarie 2018.

Citește și: Antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis a ratat șansa de a o pregăti pe Simona Halep în 2009, când a refuzat-o! ”Poate dacă eram, nici nu ajungea așa de sus” (FOTO&VIDEO)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI