Charles, în vârstă de 69 de ani, a spus că naşterea noului bebeluş al ducelui şi ducesei de Cambridge este „o mare bucurie” pentru familia sa.
„Suntem amândoi extrem de încântaţi de această veste. Este o mare bucurie să avem încă un nepot, singura problemă este că de acum nu ştiu cum voi putea să ţin pasul cu ei”, a spus prinţul Charles.
Luni dimineața, la ora locală 11.01, ducesa de Cambridge a născut al treilea copil al cuplului, un băiat. Ducesa de Cambridge a adus pe lume copilul în același spital în care i-a născut și pe primii doi, Aripa Lindo a spitalului St Mary din Londra. Cel de-al șaselea strănepot al reginei Elizabeta a II-a este al cincilea în ordinea succesiunii la tron, retrogradându-l pe prințul Harry, fratele lui William.
La șapte ore după naștere, William și Kate, alături de nou-născut au părăsit aripa Lindo a spitalului St. Mary din Londra și s-au îndreptat spre reședința lor de la Palatul Kensington.
Înainte de a pleca spre Kensington, prinţul William şi soţia lui şi-au prezentat bebeluşul în faţa jurnaliştilor şi a numeroşilor admiratori prezenţi la câţiva metri de treptele maternităţii în care a născut ducesa de Cambridge, amenajată în aripa Lindo a spitalului St. Mary din Londra.
Numele bebeluşului regal, care a venit pe lume luni la ora 10.01 GMT (11.01 ora locală) şi a avut la naştere greutatea de 3,8 kilograme, nu a fost deocamdată dezvăluit. Palatul Kensington a anunţat că prenumele bebeluşului va fi anunţat „la momentul potrivit”. Prenumele favorite, conform caselor de pariuri britanice, sunt Arthur, James, Philip şi Albert.
Străbunica bebeluşului, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, se află în prezent la Castelul Windsor alături de soţul ei, ducele de Edinburgh, aflat în convalescenţă după o operaţie la şold.
Bebeluşul, care ocupă locul al cincilea în ordinea de succesiune la tron, este cel de-al şaselea strănepot al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.