„Nu aveam idee ce avea de gând să facă, cu siguranță. Mi-a spus doar că merge la Bratislava, pentru o întâlnire”, a declarat Elena Cintula.

„Nu-mi place ce se întâmplă, mă simt ca un animal vânat”, a mai declarat femeia. Ea spune că nu a primit permisiunea să-și vadă soțul. „Dar mi-a scris o scrisoare”, a dezvăluit ea.

„Mi-a scris că gardienii sunt îngăduitori și are ceva spațiu în cameră. Dar nu se simte foarte bine. Are probleme de sănătate, îi este greu să respire”, a precizat Elena.

Soțul e internat la secția de psihiatrie a penitenciarului

Juraj Cintula este internat în secție de psihiatrie a spitalului penitenciar din Trenčín. El riscă până la 25 de ani de închisoare sau o pedeapsă pe viață pentru tentativă de omor cu premeditare. Învinuitul nu a depus plângere împotriva urmăririi penale.

Potrivit instanței, el a justificat tentativa de asasinat prin dezacordul său cu politica guvernului și a susținut, în timpul interogatoriului, că nu a vrut să-l omoare pe Fico, ci doar să-l rănească.

Robert Fico a fost împușcat miercuri, 15 mai, după ședința guvernamentală de la Handlova, la 200 de kilometri nord-est de Bratislava. Atacatorul a fost identificat drept Juraj Cintula, scriitor de 71 de ani din Levice, o localitate situată la 80 de kilometri de locul atacului.

Operat de două ori, Fico a fost externat vineri, 31 mai, și este sub tratament la domiciliu, la Bratislava.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News