Accidentul a avut loc după ora locală 2:00, în apropierea satului Bosnek (sud-vest de capitala Sofia), a anunțat Ministerul bulgar de Interne. Între victime se află şi copii, a relatat un oficial, şi, aparent, şapte oameni au fost salvaţi.
„Imaginea este înfiorătoare, nu am mai văzut așa ceva. Nu poți privi acolo. Oamenii sunt înghesuiți, sunt carbonizați. Acum trebuie să fie identificați”, a declarat ministrul de interne, Boyko Rashkov.
El a vorbit și despre dinamica accidentului, conform primelor concluzii ale anchetatorilor: „Autocarul a lovit o balustradă. Este foarte posibil ca focul să fi fost declanșat de scânteile acestui impact. E una dintre versiunile noastre”, a spus Rashkov.
Autobuzul se îndrepta către Macedonia de Nord și venea din Turcia, unde călătorii au fost într-o vacanță de câteva zile.
Prim-ministrul nord-macedonean, Zoran Zaev, a luat legătura cu omologul bulgar pentru a discuta cu privire la incident, potrivit BTV.