Nurit Cooper și Yocheved Lifshitz au fost răpite din kibuțul Nir Oz. După mai bine de două săptămâni, gruparea Hamas a anunțat eliberarea lor, invocând „motive umanitare urgente și de sănătate precară”.

Ele au fost transportate cu vehicule ale Crucii Roșii la granița cu Egiptul. „Am facilitat eliberarea a încă doi ostatici, transportându-i în afara (Fâşiei) Gaza în această seară“, a precizat Comitetul Internaţional a Crucii Roşii (CICR), într-o postare pe platforma de socializare X (fosta Twitter).

Imagini și înregistrări video difuzate de televiziunea egipteană le arată atât pe Yocheved Lifshitz, cât și pe Nurit Cooper întinse în interiorul unor ambulanțe, în timp ce medicii le examinează, la punctul de trecere de la Rafah, notează The Times of Israel.

Totodată, televiziunea egipteană Al Qahera a transmis că cele două femei au fost preluate de ambulanțe egiptene, scrie The Guardian.

Soții celor două femei, răpiți împreună cu ele în asaltul sângeros al Hamas din 7 octombrie, se află încă în Fâșia Gaza, unde, potrivit Israelului, se mai află alți 220 de ostatici.

Foto: captură video AlQAhera News/Youtube.com

Urmărește LIVETEXT: Hamas a eliberat 2 ostatice, după ce presa din Israel a scris că se așteaptă eliberarea a 50 de ostatici. Israel anunță că a lovit 320 de ținte teroriste

Urmărește-ne pe Google News