Cristian Borcea, fostul finanţator al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, a fost chemat astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru a fi audiat într-un dosar.
El a fost filmat la plecarea spre Parchet, acestea fiind primele imagini cu omul de afaceri de când se află la închisoare, din luna martie. El are de executat o pedeapsă de şase ani si 4 luni în Dosarul Transferurilor.
Deşi procedura se desfăşoară la Constanţa, Borcea este audiat de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Omul de afaceri a fost audiat în calitate de martor într-un scandal între interlopi şi manelişti, care a avut loc în luna februarie la un restaurant din Capitală.
În scurta înregistrare făcută publică de www.reporterntv.ro, Cristi Borcea este însoţit de poliţişti. Îmbrăcat lejer, în pantaloni, tricou, şapcă şi cu ochelari de soare, omul de afaceri se grăbeşte spre dubă şi nu răspunde la nicio întrebare.

Uite aici primele imagini cu Cristi Borcea de când este la închisoare

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News