Nimeni și nimic nu pare să-l deranjeze pe Dragoș Săvulescu, om de afaceri condamnat la 5 ani de închisoare în țară.
După ce poliția din Italia l-a eliberat în ianuarie fără să plătească, din câte se pare, vreo cauțiune, urmăritul internațional petrece alături de soția sa, modelul albanezo-elvețian Angela Martini, pe insula Sardinia din Italia.
La două zile după ce Libertatea a publicat imagini din vila luxoasă în care petrec cei doi, Gold Villa, Martini l-a filmat pe Săvulescu la volan, în timp ce acesta scoate limba către cameră.
A criticat autoritățile în martie
Acum 3 luni, la începutul carantinei de coronavirus, Dragoș Săvulescu a criticat autoritățile din România pentru că n-au oprit sosirea românilor din Italia, țară lovită de primul val puternic de coronavirus din Europa.
„Autoritățile române au dormit timp extrem de îndelungat, fără să ia măsuri puternice încă de acum cel putin două săptămâni. Au permis inundarea României cu multe persoane ce vin din zonele roșii ale Europei. Nu au avut și nu au sub control extrem de multe persoane care ar trebui să fie în carantină”, spunea Săvulescu pe Facebook.
Autoritățile pe care le critica omul de afaceri fugar sunt, însă, aceleași care, în timp ce apare pe lista urmăriților de pe site-ul Poliției Române (foto sus), nu arată că ar începe vreo acțiune de extrădare în cazul lui.
De ce a fost condamnat
Fost acționar la Dinamo, cunoscut și pentru o relație din trecut cu modelul Mădălina Ghenea, Dragoș Săvulescu a fost condamnat în 2019 la 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje de pe litoralul Mării Negre.
Concret, pedeapsa i-a fost acordată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Alături de el fuseseră trimise în judecată alte 30 de persoane, care, împreună cu el, ar fi format un grup infracţional organizat.
Prin această schemă, statul a fost prejudiciat cu suma de 114 milioane de euro, prin retrocedarea ilegală de plaje, terenuri și faleze în zona Mamaia-Constanța. În dosar au mai fost condamnați și Radu Mazăre și Cristian Borcea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro