Marți, 14 noiembrie 2023, Klaus Iohannis și-a început turneul în patru țări din Africa. El a ajuns prima oară la Nairobi, în Kenya. Însoțit de Carmen Iohannis, președintele României a fost primit la State House, reședința omologului său, William Ruto.
În imaginile filmate de televiziunea Look Up TV și în relatările jurnaliștilor de la The Star, Iohannis a fost primit aproape de orele prânzului.
Ce și-au spus cei doi președinți?
„Ai venit cu ploaie!”, „Semn de bogăție!”
– Bună dimineața, bine ați venit, domnule președinte!
– O plăcere să fiu aici!
După primul dialog între președinți, William Ruto ar fi glumit cu Klaus Iohannis, spun cei de la The Star. Momentul se aude și pe transmisiunea live de la Look Up TV.
„Ai venit cu ploaie”, i-a spus acesta lui Iohannis.
„La noi acasă, ploaia este un semn de bogăție”, i-a răspuns președintele României, amuzându-l pe omologul său.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Primit cu 21 de salve de tun
Momentul a fost urmat de intonarea celor două imnuri de stat și 21 de salve de tun.
E un obicei vechi în România, unde se trag 21 de salve de tun în onoarea Zilei Naţionale, a Imnului sau Drapelului naţional ori în onoarea unui suveran sau a unui şef de stat străin.
Conform MApN, acest obicei provine din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile, dar a devenit uzual în secolul al XVII-lea.
Ministerul Apărării arată că navele aveau șapte tunuri, iar navele de pe uscat puteau trage câte trei salve. Astfel, s-a ajuns la 21 de salve.
Lei împăiați și semnătură în cartea de onoare
La intrarea în palatul prezidențial, Iohannis a semnat în cartea de onoare și apoi a admirat cei doi lei împăiați.
Apoi, cei doi președinți au trecut la declarațiile oficiale.
Noul ambasador, prezent la eveniment
La eveniment a fost prezentă şi Genţiana Şerbu, noul ambasador al României în Kenya. Aceasta şi-a prezentat scrisoare de acreditare la începutul acestei luni, după ce fostul şef al misiunii de la Nairobi, Dragoş Viorel Ţigău, a fost rechemat în România, în urma unei replici rasiste.
Jurnaliştii din Kenya au scris că MAE român a regretat incidentul, despre care a transmis că este contrar regulilor instituției, inclusiv celor de conduită și etică. Bucureștiul a mai explicat către Nairobi că ambasadorul său în Kenya și-a prezentat scuzele după incident, „inclusiv în scris”.
Preţul turneului african, secret
Preşedintele Iohannis se află într-un turneu oficial în Africa în perioada 14-23 noiembrie. Preşedintele va face trei vizite de stat în Kenya, Tanzania și Capul Verde și o vizită oficială în Senegal. Potrivit Administrației Prezidențiale, scopul turneului este relansarea relațiilor României cu continentul african.
Administraţia prezidenţială nu a comunicat preţul turneului lui Klaus Iohannis, pentru că instituţia ţine la secret costurile călătoriilor preşedintelui, arată o investigaţie a jurnaliştilor de la Recorder.
Bugetul pentru deplasări al preşedintelui a fost epuizat încă din luna august, însă Guvernul i-a mai acordat 7 milioane de lei pentru proiectele de pe final de an, care includ şi turneul african. Administrația Prezidențială cheltuise în primele 3 luni ale anului 45% din bugetul pentru deplasări externe alocat pentru tot anul 2023, potrivit Euronews.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Marica13 • 19.11.2023, 13:03
Aceasta persoana care e de aprospe 8 ani in vacanta,nu ma reprezinta.