Liderul PSD a fost întâmpinat la intrarea în ședința PSD de grupul de parlamentari USR care i-au strigat să abroge Ordonanța. ”Se poate guverna țara și fără dumneavoastră”. ”Abrogați Ordonanțele!”, au strigat cei de la USR, care l-au înconjurat.

Liderul PSD a spus că face declarații la finalul ședințe conducerii PSD, care a început la Palatul Parlamentului. La ședință participă și premierul Sorin Grindeanu.

Liviu Dragnea nu a exprimat până la acest moment nicio poziţie după ce Guvernul Grindeanu a adoptat proiectele pe tema Justiţiei, el lipsind atât de la şedinţa grupurilor PSD de miercuri și la ședința Parlamentului.

Singura referire la Ordonanțe a lui Liviu Dragnea a fost făcută marți. Liderul social-democraţilor a afirmat, referitor la ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, că s-a ajuns ca în povestea „Petrică şi lupul”, iar miniştrii trebuie să decidă lucrurile în care cred ei, şi nu în care cred alţii, deoarece reprezintă un guvern legitim, rezultat dintr-un vot al Parlamentului.

Șefii organizațiilor județene vin la București pentru a discuta situația de criză creată de adoptarea Ordonanței de modificare a Codurilor penal și de procedură penală și a proiectului de lege privind grațierea, de către Guvernul Grindeanu și pentru a stabili o reacție la protestele ample anunțate zilele următoare. Între timp, apar primele demisii.

Miercuri, fostul deputat Aurelia Cristea, inițiatoarea legii anti-fumat, și-a dat demisia din partid. Joi, ministrul Florin Jianu a anunțat că demsionează din Guvern.

Joi, și fostul secretar de stat din Guvernul Ponta, Ciprian Necula, a decis să părăsească partidul.

„Am acționat, întotdeauna, în raport cu crezul meu! Nu am niciun motiv să nu o fac și acum. Rămân un om dedicat stângii, neafiliat politic!”, a scris Necula, pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News