NPR (National Public Radio) a publicat unele dintre primele imagini cu ostaticii israelieni în ambulanțele care se îndreaptau spre punctul de trecere de la Rafah, din Egipt.

Emiratul Qatar a obţinut miercuri un acord privind un armistiţiu de patru zile, ce poate fi prelungit, în care 50 de ostatici din Gaza vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de palestinieni din închisori israeliene.

Două surse apropiate de Hamas au afirmat că ostaticii au fost predaţi în Fâşia Gaza Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), în vederea revenirii lor în Israel.

Qatarul anunță că 24 de ostatici – 13 israelieni, 10 thailandezi și un filipinez – au fost primiți de Crucea Roșie

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al-Ansari, a transmis pe Twitter următorul mesaj: „Confirmăm că Crucea Roșie a primit 24 de civili ținuți (ostatici) în Fâșia Gaza, inclusiv un număr de femei și copii civili, în cadrul acordului de armistițiu umanitar”.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

„Un număr de cetățeni thailandezi au fost, de asemenea, eliberați în afara cadrului acordului de armistițiu și sunt în prezent în drum spre ieșirea din Fâșie împreună cu Crucea Roșie”, a precizat el, potrivit The Times of Israel.

Declarații anterioare indicau că astăzi vor fi eliberați 13 ostatici israelieni și 12 thailandezi.

Dar Ansari a precizat că au fost eliberați 13 ostatici israelieni – dintre care unii au dublă cetățenie -, împreună cu 10 cetățeni thailandezi și un cetățean filipinez.

Ulterior, Majed al-Ansari a anunțat și că 39 de femei și copii palestinieni aflați în închisorile din Israel au fost eliberați, în conformitate cu angajamentele Israelului față de armistițiu, potrivit Reuters și The Times of Israel.

Crucea Roșie confirmă și ea numărul de 24 de ostatici eliberați

Douăzeci și patru de persoane fac parte din grupul de ostatici eliberați vineri de Hamas, a confirmat și Comitetul Internațional al Crucii Roșii, citat de CNN.

„Suntem ușurați să confirmăm eliberarea în siguranță a 24 de ostatici. Am facilitat această eliberare transportându-i din Gaza până la punctul de trecere de la Rafah, marcând impactul în viața reală al rolului nostru de intermediar neutru între părți”, a transmis Crucea Roșie, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Crucea Roșie nu a precizat câți dintre ostaticii eliberați sunt din Israel și câți sunt din Thailanda.

Armata israeliană estimează că în jur de 240 de persoane au fost răpite de Hamas pe 7 octombrie şi apoi duse în Gaza. Premierul Benjamin Netanyahu a făcut din eliberarea lor o condiţie pentru orice încetare a focului.

„Pauza umanitară” a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT), iar Qatarul anunţase joi că un prim grup de 13 femei şi copii va fi „eliberat în jurul orei 16.00 (14.00 GMT)”.

La prânz, o listă cu numele a 39 de deţinuţi palestinieni – 15 copii şi 24 de femei -, care pot fi eliberaţi în schimbul ostaticilor, a fost difuzată de Comisia responsabilă de prizonieri a Autorităţii Palestiniene.

Israelul a difuzat o listă cu 300 de palestinieni susceptibili să fie eliberaţi în total dacă armistiţiul va fi prelungit. Dintre aceştia, 33 sunt femei şi 267 sunt persoane de sub 19 ani. Pe listă se află 49 de membri ai Hamas.

„Noi am pus condiţia ca prizonierii femei şi copii palestinieni să fie eliberaţi în ordinea vechimii” în detenţie, a declarat Bassem Naim, un înalt responsabil al Hamas.

Guvernul şi armata Israelului s-au angajat ca, după încetarea armistiţiului, să „continue” luptele împotriva Hamas.

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

chiruleonard   •   25.11.2023, 14:05

Bine ca sunt în viata si teferi.

Iulix10   •   25.11.2023, 10:26

Acesti ostatici cred ca vor liniste.

Alex.59   •   25.11.2023, 09:49

Bucurie, fericire, așa să fie în curând și pentru toți ceilalți ostatici care mai sunt ținuți de Hamas in Gaza..!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI