Reprezentanții spitalului au precizat, miercuri dimineaţă, într-o declaraţie de presă, că au fost afectate de flăcări și de apă un cabinet și o sală de tratament, la etajul al II-lea din tronsonul B, unde era zona tampon COVID.

Sala de tratament unde a izbucnit incendiul a fost cea mai afectată (foto Consiliul Județean Iași)

Potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii spitalului, la momentul incendiului, nu erau pacienți internați la ATI COVID.

La etajul al III-lea al spitalului, o parte dintre saloanele ATI non-COVID și blocul operator au fost afectate de fum. Personalul medical a stat toată noaptea pentru a-l aerisi și dezinfecta, ca să poată prelua urgențele, iar acum unitatea medicală funcționează la capacitate maximă.

„În sălile în care a ars era mobilier, documentație medicală, un calculator PC de pe care se făcea introducerea procedurilor și un pat de consultații. Nu a fost afectat niciun echipament medical, nu erau puse în funcțiune, nu aveam pacienți dependenți de ventilație mecanică sau monitorizați în acea zonă. Da, echipamentele medicale erau în priză”, a declarat Alina Belu, managerul unității medicale.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Personalul medical de la Spitalul de Copii, evacuat în 7 minute pacienții

Personalul medical a reușit să evite un incident mult mai grav, potrivit primelor mărturii de la incendiul care a avut loc marţi seară, la Spitalul de Copii din Iași.

La primul miros de fum au fost evacuați copiii internați de pe 2 etaje ale spitalului, alături de părinții care îi însoțeau, a fost sunat electricianul ca să oprească energia electrică și s-a oprit alimentarea cu oxigen a saloanelor ATI de pe tronsonul respectiv.

Șapte minute a durat până când cele 30 de persoane implicate (12 copii, părinți și personal medical) au evacuat complet zona afectată de incendiu, iar la 112 au fost înregistrate 3 apeluri de la 3 asistente în primele minute când a apărut prima dată miros de fum.

Mai multe simulări şi exerciţii anti-incendiu, făcute anul acesta la spital

Managerul unității medicale, Alina Belu, a explicat astăzi, 23 iunie, că, după incendiul de la Piatra Neamț, au fost realizate mai multe simulări și exerciții anti-incendiu. Unul dintre lucrurile pe care s-a insistat a fost exact această rutină: evacuarea pacienților, oprirea surelor de gaze medicinale și contactarea electricianului ca să oprească curentul electric.

„Noi
ne bucurăm că pacienții sunt în siguranță, cadrele medicale au
avut un comportament extraordinar, la nivelul așteptărilor, având
în vedere că am făcut instruiri, protocoale și simulări. Le-am
făcut și pe partea nouă, renovată, unde avem detectoare de fum
anti-incendiu, suntem dotați la cel mai înalt standard, dar și pe
zona veche, unde a avut loc incendiul. Începând cu noaptea trecută
funcționăm la parametri optimi și încercăm să dezinfectăm
integral toată zona afectată”, a declarat Alina Belu, managerul
unității medicale.

Temporar, incendiul a incapacitat o importantă componentă a spitalului: abilitatea de a fi unitate suport-COVID pentru cazurile grave de minori infectați cu SARS-COV-2.

Managerul spitalului explicat pentru Libertatea că în momentul de față întreg etajul unde a avut loc incendiul este sigilat de ISU și de Poliție, ceea ce înseamnă că circuitele pe zona de ATI COVID au fost compromise.

Am oprit gazele medicale doar pe tronsonul respectiv, deci activitatea în ATI nu a fost compromisă în restul spitalelor. Dacă va veni un caz grav îl primim, suntem spital suport-COVID pe toată Moldova, trebuie să primim aceste cazuri, dar nu pe sectorul respectiv care este sigilat de poliție. Va trebuie să ne reorganizăm.

Alina Belu:

Șeful Consiliului Județean: „Nu știm pe unde este instalația electrică”

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, prezent la declarațiile de presă de miercuri, a precizat că „instalația electrică este aceeași din 1970, de când a fost dat în folosință acest spital”.

În momentul de față are loc un amplu proces de renovare și reabilitare a întregii unități medicale. Abia în luna august ar urma să ajungă lucrările și la tronsonul B, unde a avut loc incendiul.

„Împreună cu conducerea CJ Iași și cu cei de la ISU, vom reface planul de conformare împotriva incendiilor pentru că mai presus de orice trebuie să fie siguranța pacienților”, a mai spus Alexe.

Incendiul care a izbucnit marţi la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost semnalat la numărul de urgență 112 la ora 18:54 și a fost stins la 19:37, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.

Conform DSU, clădirea spitalului are aviz de securitate la incendiu, iar „cauzele producerii acestuia sunt în curs de stabilire”. 30 de persoane au fost evacuate, a informat Ministerul Sănătății marți seară.

Urmărește-ne pe Google News