Curaçao. Numai când auzi acest nume, te duci cu gândul la o insulă exotică. Așezată în sudul Mării Caraibilor, în zona olandeză, la aproximativ 65 de kilometri de coasta venezueleană, Curaçao are o populație de aproximativ 160.000 de locuitori, aproape cât Sibiul, fiind o țară mică, de doar 444 kmp. O insulă cu un peisaj ademenitor și cu plaje demne de clipe memorabile, la 9.400 de kilometri de România.
De aici provine atacantul Rangelo Janga, pe care CFR Cluj, multipla campioană a Ligii 1, l-a adus pentru a câștiga campionatul. Internaționalul din Curaçao, cu aproape 30 de selecții în palmares, a avut o carieră întinsă pe mii de kilometri.
Din Olanda în Cipru, din Slovacia în Kazahstan, apoi în Belgia, Elveția, iar din august 2022 a sosit în capitala Transilvaniei. Vârful de 1,90 de metri a marcat deja de 10 ori în 30 de meciuri, speră să câștige campionatul și în România, după trofeele din Cipru și din Kazahstan. Până atunci, Rangelo a povestit pentru Libertatea cum decurge viața lui în Cluj-Napoca,
– Rangelo, cum te-ai adaptat la Cluj?
– Mi-a plăcut de la început. Chiar este un oraș frumos. Și știu ce vorbesc, întrucât am văzut multe în viața mea și am trăit în câteva.
– Ce anume îți place aici?
– Îmi place că are restaurante bune, este un oraș bun în care să trăiești.
– Nu are prețuri cam mari? Te întreb asta fiindcă sunt și români, și străini care apreciază că viața e destul de scumpă în Cluj-Napoca.
– Nici nu știu să fac diferențe cu alte orașe din România. Oricum, e mai ieftin decât în Olanda. Apreciez că are restaurante bune, se mănâncă bine și nu mi se par prețuri mari. Oricum, nu am făcut excese, așa că nu pot face comparații amănunțite.
De ce crede că se trăiește bine la Cluj
– Ce știai despre România până să ajungi în Transilvania?
– Am jucat la Cluj când eram la Astana, echipă din Kazahstan, știam câte ceva despre stadion și puțin despre oraș. Nu știam multe lucruri despre țară, dar am sesizat încă de când eram un simplu vizitator că e liniștit.
– S-a cam aglomerat în ultimii ani, totuși.
– Da, mi-au spus colegii mai vechi. Eu nu stau să colind atât de mult, locuiesc aproape de stadion, de locul unde facem antrenamente, nu ies atât de mult în oraș. Încă învăț multe lucruri despre oraș, despre țară, până acum îmi place.
– Ai spus că este un oraș în care e bine să trăiești. Poți dezvolta afirmația?
– Îmi place că nu e mare și nu este aglomerat. Are multe locuri verzi, străzile arată bine. Un mare plus sunt oamenii. Clujul e dezvoltat, la nivelul oricărui oraș din Occident.
– Cum ți se par oamenii, românii, în general?
– În general, apreciez că sunt prietenoși și buni la suflet. Și am înțeles că nu este doar părerea mea, am vorbit și cu alți colegi de la echipă veniți din străinătate. Toți sunt de părere că românii îi primesc foarte bine pe străini și, practic, le deschid ușa casei, în sensul că sunt ospitalieri.
„Papanași – unic în lume”
– Este ceva ce nu-ți place în România?
– Vremea! Iarna e prea frig. Deși alții au trăit perioade mai friguroase aici, iar eu am prins la fel, tare frig, în Kazahstan. Dar nu sunt obișnuit cu vremea rece, provin dintr-o zonă caldă și am mai bifat țări de acest gen în carieră. N-o să pot să mă obișnuiesc niciodată prea bine cu frigul.
– Te-ai delectat cu mâncarea din România?
– Îți dai seama. Am și lăudat restaurantele. Am încercat și mâncărurile românești. Toate tipurile de ciorbe, de exemplu. Și mi-a plăcut ceva în mod deosebit, ceva ca o gogoașă… Aaa, papanași! Fabuloși. Unic în lume. Am încercat cu gem. Gustoși, deși cam dulci.
– Ai apucat să vezi și alte orașe din România?
– Doar atunci când am mers cu echipa. Poate la vară voi avea timp să aprofundez. Până atunci, sunt și eu, ca și colegii mei, concentrat să mai câștigăm un titlu în România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro