Xavier Lopez, în vârstă de 10 ani, era în clasa a IV-a. Se afla în clasă, alături de colegi, atunci când a fost împușcat mortal. Cu câteva ore înainte, el a participat, alături de mama lui, la o ceremonie de premiere la școală.

„Era un băiețel iubitor de 10 ani, care se bucura de viață. (…) Era foarte energic, îi plăcea să danseze cu frații și cu mama lui. Acest lucru ne-a afectat pe toți”, a spus verișoara lui, Lisa Garza.

Printre victimele identificate se numără și Uziyah Garcia, un băiat în vârstă de opt ani. „Cel mai dulce băiețel pe care l-am cunoscut vreodată. Nu spun asta doar pentru că era nepotul meu”, a declarat bunicul lui Garcia, Manny Renfro, pentru Associated Press.

Amerie Jo Garza, elevă în clasa a IV-a, a fost, de asemenea, identificată de familie printre copiii uciși. Fata împlinise 10 ani în urmă cu două săptămâni, a declarat tatăl ei pentru ABC News.

„Vă mulțumesc tuturor pentru rugăciuni și ajutor în încercarea de a-mi găsi copilul. Mica mea iubire zboară acum sus cu îngerii. Vă rog să nu luați nicio secundă viața ca ceva de la sine înțeles. Îmbrățișați-vă familia. Spuneți-le că îi iubiți. Te iubesc, Amerie Jo. Ai grijă de fratele tău mai mic pentru mine”, a spus părintele îndurerat.

În atacul armat și-au pierdut viața și 2 adulți. Unul dintre ei este Eva Mireles, o profesoară care preda la clasa a IV-a.

Femeia lucra în sistemul de învățământ de 17 ani, după cum a declarat mătușa ei, Lydia Martinez Delgado, într-un comunicat. „Sunt furioasă că aceste atacuri armate încă au loc. Acești copii sunt nevinovați. Puștile nu ar trebui să fie ușor accesibile tuturor”, a transmis femeia, precizând că nu și-ar fi imaginat niciodată că se poate întâmpla așa ceva cu cei dragi în această comunitate mică, de mai puțin de 20.000 de locuitori.

„Tot ce putem face este să ne rugăm din greu pentru țara noastră, statul, școlile și mai ales familiile tuturor”, a mai spus mătușa profesoarei.

Ulterior a apărut informația că Irma Garcia este a doua profesoară care a fost ucisă în atacul din Texas. Anunțul a fost făcut de fiului ei, Christian Garcia, relatează NBC News.

Potrivit datelor de pe site-ul școlii, citate de The Guardian, ea preda aici de 23 de ani, era căsătorită și avea patru copii.

Alți 15 copii, internați

În urma atacului armat, alți 15 elevi ai școlii primare Robb au fost internați

Reprezentanții Spitalului Memorial Uvalde au anunțat că 15 elevi ai școlii primare Robb erau tratați în departamentul de urgență în urma incidentului armat. Doi dintre ei au fost transferați la San Antonio pentru tratament, în timp ce un al treilea era în așteptarea transferului. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost, de asemenea, internat după ce a fost lovit de un glonț.

Totodată, într-un spital din San Antonio se află o femeie de 66 de ani și o fată de 10 ani, ambele în stare critică.

Autorul atacului, un tânăr de 18 ani

Salvador Ramos, un tânăr de 18 ani, a fost identificat de autorități drept suspectul în cazul atacului asupra școlii primare din orașul Uvalde, din statul american Texas.

Potrivit senatorului Roland Gutierrez, tânărul și-a ucis bunica înainte de a merge la școală având asupra sa două arme de asalt pe care le cumpărase recent, de ziua lui. Tânărul a fost ucis de polițiști.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News