Vehiculele operează fără şofer într-o zonă definită, însă iniţial la bord se va afla un şofer de siguranţă, a anunţat. marţi, operatorul feroviar.
Şase vehicule din Darmstadt şi districtul Offenbach vor fi puse în funcţiune treptat în modul de testare. Pentru moment, nu va fi permis accesul pasagerilor la bord, susțin reprezentanții companiei.
Testele fac parte dintr-un proiect numit KIRA, un acronim format din iniţiale cuvintelor germane care înseamnă operare regulată bazată pe inteligenţă artificială (AI) a serviciilor autonome de transport la cerere.
Datorită tehnologiei utilizate în cadrul proiectului KIRA, vehiculele ar urma să se deplaseze în traficul rutier la viteză normală.
Compania feroviară a indicat că toate manevrele de conducere vor fi decise de vehicul, însă acestea vor fi monitorizate de personal tehnic, de-a lungul perioadei de testare.
Deutsche Bahn speră că acest serviciu va face transportul public local mai atractiv şi mai flexibil.
Autoritățile speră că navetele autonome vor contribui la mobilitatea generală, în special în zonele rurale, şi vor conecta diferite modalităţi de transport.
Proiectul este susţinut de Ministerul Transporturilor din Germania cu 2,2 milioane de euro şi de landul Hessa. Testul a fost autorizat de Autoritatea Federală pentru Transporturi din Germania, notează DPA.
FOTO: Hepta
În ce parlament medieval european votul unui singur membru putea bloca o decizie luată de majoritate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum