Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde a fost semnalat primul posibil caz de Ebola, din România, a devenit un adevărat furnicar duminică după-amiază. Echipamentele spitaliceşti, holurile, saloanele au fost dezinfectate cu soluţii speciale, iar pacienţilor, asistentelor şi medicilor li s-au dat măşti medicale.
De asemenea, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, locuinţa din Ploieşti a bărbatului suspect de Ebola a fost dezinfectata, iar soţia şi fiul acestuia, în vârstă de 15 ani, se află în carantină la domiciliu până în momentul în care analizele complete de laborator îi vor ajuta pe medici să pună un diagnostic.
„Un bărbat de 51 de ani din Ploiești a venit pentru consult și prelevare de probe biologice, trimis de la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. În urma simptomatologiei, respectiv diaree sanghinolentă anamnestic obiectivată în urma tușeului rectal și febră de 38,4 grade Celsius, coroborate cu datele anamnestice pe care le-a furnizat pacientul, respectiv că s-a întors din Nigeria pe 25 iulie, toate acestea au dus către suspiciunea unei boli infecțioase, poate fi Ebola, Malarie sau febră tifoidă. A fost transferat la Matei Balj în București cu o ambulanță. Pacientul a fost izolat pe durata consultului, iar cadrele medicale au purtat echipamente de protecție, iar după plecarea pacientului din spital, s-a făcut dezinfecția tuturor suprafețelor pe unde a trecut acesta, cu substanțe cu clor cu concentrație maximă. În plus cadrele medicale și pacienții din UPU au purtat măști de protecție”, ne-a declarat dr. Alexandru Băloi, managerul Spitalului de Urgență Ploiești.
Foto: Oana Stoica
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro