Un centru comun de coordonare va menține legătura cu industria de transport maritim și va publica proceduri detaliate pentru nave în viitorul apropiat, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.

Reprezentanții Ucrainei și Rusiei au semnat vineri un acord susținut de ONU, care va permite exportul a milioane de tone de cereale din porturile blocate de la Marea Neagră, evitând astfel amenințarea unei crize alimentare globale catastrofale.

Acordul semnat azi include trei porturi ucrainene, inclusiv Odesa, va implica un centru comun de coordonare înființat la Istanbul și coridoare sigure pentru transportul maritim comercial.

Cu toate acestea, la o zi după semnarea acordului, Rusia a atacat cu rachete portul Odesa, într-o acțiune pe care Occidentul a condamnat-o. În replică, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a transmis că acordul privind reluarea exporturilor de cereale nu exclude atacuri asupra obiectivelor militare din Odesa.

Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina, unde recoltarea producției de vară este în plină desfășurare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News