ComenteazăPe o vreme câinească, cu vânt care spulbera copertinele clădirilor în renovare ca pelerinele unor eroi în dizgrație și cu o lapoviță deasă, orașul s-a urâțit a boală.
„Respectați regulile de igienă. Spălați-vă pe mâini și rămâneți în casă!”, țipau mașinile de poliție pe străzi. Un mesaj pe care nu ne închipuiam că-l vom auzi din portavocile unor oameni ai legii. Vreodată.
Pe un frig ca ăsta nu ai scoate niciun câine din casă, zice o vorbă. Doar că unii stăpâni bucureșteni îi scot, de nevoie. Și neapărat, cu un formular semnat în buzunar pe care au bifat „deplasare scurtă, lângă domiciliu, legată de nevoile animalelor de companie”.
E prima zi a unei vieți diferite. 23 martie 2020. În Bucureștiul cu 2 milioane de locuitori, preț de două ore de la intrarea în vigoare a ordonanței Guvernului, am vorbit cu cinci oameni, doi polițiști, un jandarm, un șofer de autobuz și un grăbit care aștepta un 133 la Romană, să ajungă acasă de la muncă.
Vremea când toți stăteau acasă
Un rătăcit care a zâmbit nostalgic, comparând capitala în plină criză a coronavirusului cu frumoasele vremuri ale copilăriei sale. Când orașul respira și tăcea.
„E ca atunci când eram mic, acum vreo 40 de ani, când erau cinci mașini pe stradă și liniște. Și toți stăteau acasă, în România, prin orașele lor. Era exact ca acum. O să treacă și asta, cum au trecut și celelalte”, spune bărbatul.
Stă zgribulit, cu o căciulă gri strânsă pe cap într-o stație, căutând cu privirea numărul de autobuz care-i trebuie. Se simte că îi face plăcere să parlamenteze despre coronavirus. E un pericol nevăzut, care ne strânge pe la case, dar care să nu-și închipuie vreodată c-o să poată să ne răpească pentru totdeauna din libertăți.
Noaptea formularelor
„Eu am formular, pentru că mi-au dat de la serviciu pentru că așa e ordonanța asta de urgență sau ce Dumnezeu e. Și dacă mă întreabă unul ce caut, e treaba mea ce caut. Mă duc să-mi iau o pâine sau vin de la serviciu, aștept 133-ul să mă duc acasă. De ce trebuie să-i zic eu cuiva că mă duc acasă. E logic. Dacă iese armata ca în nu știu ce țară, am văzut pe Facebook, și te obligă să stai în casă e altceva, dar nu mai e democrație”, spune bărbatul.
Se apropie de stație 133-ul. „Vorba unuia pe care l-am văzut pe Facebook: coronavirus ăsta atacă numai de la 10 seara la 6 dimineața?”, lasă o întrebare în aerul tăios.
Parcarea din fața Casei Poporului numără doar patru mașini, din care una e a noastră și alta a poliției care ne dă târcoale. Înainte să ne întrebe poliția de sănătate, o face un echipaj de jandarmi.
Ne vedem de drum. Magazine închise și pe-o parte și pe alta. Așa ar fi fost și în mod normal, e trecut de zece seara. Dar acum pe lacătele lor mai e agățată o apăsare.
În fața Intercontinentalului stins, mai multe patrule de poliție formează o ghirlandă luminoasă intermitentă, ca la un brad de Crăciun.
„Respectați regulile de igienă. Spălați-vă pe mâini și rămâneți în casă! Vă rugăm respectați regulile de izolare și distanțare socială. Fiți responsabili”, se aude la nesfârșit din portavoci. Gândul aiurea îmi amintește de portavocile decapotabilelor din stațiunile estivale care chemau lumea la discotecă. O asociere bizară. Mesajul poliției, în Bucureștiul gol, are ceva funebru.
Capitala poliției și autobuzelor goale
Intersecția de la Piața Romană e ca un vârtej care prinde în dansul său autobuze goale sau cu un singur călător, imagine care adâncește singurătatea scaunelor. În seara asta nimeni nu se ține de bare, cu mâini spălate ori ba. Autobuzele merg în viteză, n-au călători pe care să-i salte la curbe sau la gropi, sunt doar șoferii și șoselele goale după care tânjeau altădată, când înjurau scrâșnind din dinți traficul. Azi fac curse degeaba. Fără oameni care să forțeze trecerile de pietoni și fără trafic de oraș nebun, nici nervii la volan nu mai au gust.
Printre uși, mă conversez cu un șofer care a numărat preț de 23 de stații, doar doi oameni. Doi bucureșteni care s-au pierdut repede la casele lor. „ Mă mai duc la Clăbucet și plec acasă. Ce să faci? Asta e situația, trebuie să stăm în casă. Eu n-am avut încotro, eu aș fi stat acasă”, spune bărbatul.
”Archip, negativ!”
Suntem flancați de o altă mașină de poliție. Ni se cer actele și formularele. Toată verificarea durează un sfert de oră.
„Am avut multe verificări, da. Dar toți erau în interes de serviciu”, ne asigură tânăra polițistă, nu înainte de a-și pune și masca pe față. CNP-ul meu e ultimul cerut prin stație la verificare. „Archip, negativ”. O veste bună în plină pandemie de coronavirus. La Piața Universității ne-a verificat și poliția rutieră.
Frigul pătrunde tâlhărește în tot Bucureștiul, dar la miezul nopții nu mai are pe cine deranja. Poliție peste tot, cu girofaruri care aruncă lumini de discotecă pe pereții uzi.
Frigul, Ordonanța sau Teama de coronavirus a băgat bucureștenii în case? Ce contează? Trei supereroi justițiari care și-au făcut treaba. În orașul fără oameni, parcă și Joker își proiectează umbra amenințătoare. Doar că în loc de râsu-i macabru se aude: „Respectați regulile de igienă. Spălați-vă pe mâini și rămâneți în casă!”