Frauda a fost comisă în Germania, dar are ramificații în alte patru state: Cehia, Slovacia, Italia, și România, transmite sursa citată.

Parchetul European, a cărui activitate a început oficial pe 1 iunie 2021, anunță că a primit deja 1.700 de sesizări de la statele membre și alte entități private. Aceste sesizări au dus la deschiderea a 300 de investigații, conform unui comunicat al instituției.

EPPO estimează că prejudiciile aduse bugetului Uniunii Europene, descoperite în dosarele anchetate în prezent, se ridică la aproape 4,5 miliarde de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News