Votul s-a desfășurat timp de cinci zile în patru regiuni – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Kherson – care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul ucrainean.
Rezultatele au fost anunțate de agenția de presă de stat rusă RIA Novosti imediat după încheierea referendumurilor pe care Kievul și Occidentul le-au denunțat ca fiind o farsă, informează Reuters.
Conform RIA, numărătorile inițiale arată o majoritate de 96,97% a celor care au fost în favoarea aderării în regiunea Herson, pe baza a 14% din voturile numărate, și o majoritate de 98,19% în Zaporojie, pe baza a 18% din voturile numărate.
În autoproclamata Republică Populară Donețk au votat „pentru” 98,27% dintre cei care s-au prezentat, după numărarea a 20,64% din voturi, în timp ce în autointulata Republică Populară Luhansk au votat „pentru” 97,83% (21,11% din voturi), precizează RIA, potrivit AFP.
Referendumurile – anunțate în urmă cu doar o săptămână – au presupus ca oficialii proruși să meargă din casă în casă pentru a strânge voturile, uneori însoțiți de soldați, precum și o zi de vot în cadrul secțiilor de votare. Oficialii ucraineni au raportat o prezență minimă la vot.
Referendumurile deschid calea pentru ca Vladimir Putin să anexeze cele patru zone, după care ar putea prezenta orice încercare ucraineană de recucerire a acestora drept un atac la adresa Federației Ruse.
Liderul de la Kremlin a declarat miercurea trecută, pe 21 septembrie, că este dispus să folosească armele nucleare pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei.
Ucraina a avertizat, la rându-i, în mod repetat că anexarea de către Rusia a unor teritorii suplimentare ar distruge orice șansă pentru reluarea negocierilor de pace.
Ce urmează după referendumuri
După încheierea referendumurilor din teritoriile ucrainene ocupate, liderii fiecărei regiuni ar putea face cereri oficiale de anexare către Kremlin, scrie Euronews.
O lege de recunoaștere oficială a celor patru regiuni ca teritoriu al Rusiei ar putea fi înaintată Parlamentului rus chiar marți seară, potrivit presei locale, care anunță că proiectul de lege ar putea fi adoptat până miercuri – asta, deși, oficial, Moscova a anunțat că va aștepta rezultatele finale înainte de a merge mai departe cu procesul de anexare.
Acesta va trece apoi prin camera superioară a Parlamentului de la Moscova, Consiliul Federației – un pas considerat adesea o formalitate – și ar putea fi finalizat până joi.
Se așteaptă ca Vladimir Putin să facă un anunț oficial cu privire la anexare până la sfârșitul săptămânii – vineri e ziua cea mai vehiculată.
TASS, agenția de știri de stat a Rusiei, a relatat că senatorilor li s-a spus să se pregătească pentru un „eveniment important” vineri.
Agenția a mai precizat că politicienii sunt obligați să facă în prealabil trei teste COVID – o măsură de precauție impusă tututor persoanele care se întâlnesc cu Putin, potrivit AFP.
Cu toate acestea, anunțul lui Putin ar putea veni și mai devreme de vineri.
În 2014, liderul de la Kremlin a semnat proiectul de lege care recunoștea Peninsula Crimeea ca parte a Rusiei la două zile după referendumul organizat de Moscova și înaintea unui vot care urma să fie dat în parlament.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia