Autoritățile din Cipru au emis un avertisment de căldură extremă, temperaturile din această insulă situată în Marea Mediterană fiind aşteptate să atingă 44 grade Celsius în anumite zone marţi, dar şi în zilele următoare.

„Temperaturile ridicate reprezintă un risc pentru persoanele vulnerabile, precum vârstnici şi copii mici”, au avertizat meteorologii care au sfătuit populaţia să respecte instrucţiunile autorităţilor.

În general, medicii sfătuiesc oamenii să evite activităţile în aer liber pe timpul zilei, să consume suficiente lichide şi să poarte haine lejere, de culori deschise.

Un val de caniculă s-a înregistrat și Turcia, unde au fost consemnate temperaturi de peste 30 grade Celsius.

Serviciul Meteorologic a precizat că temperaturile sunt cu 8 până la 12 grade peste media perioadei.

Din cauza căldurii şi secetei persistente din regiune, există pericolul izbucnirii unor incendii de vegetaţie – mai ales în Grecia, unde zone extinse au fost pârjolite de flăcări în vara anului trecut.

Anul acesta, 3.543 de incendii forestiere mici şi medii au fost deja înregistrate la începutul lunii mai – o creştere cu 22% faţă de anul anterior, potrivit departamentului de pompieri din Grecia.

Planeta se încălzește într-un „ritm fără precedent”, în timp ce se îngustează intervalul în care este posibilă limitarea creșterii temperaturilor conform obiectivelor stabilite la nivel internațional, avertizează peste 50 de oameni de știință într-un studiu publicat miercuri, în revista Earth System Science Data.

 
 

Urmărește-ne pe Google News