„Întâi și întâi va fi vaccinat personalul medical. Sigur că pacienții expuși la risc cu boli cronice asociate sunt și ei parte eligibilă în această primă parte a procesului de vaccinare”, a explicat doctorul.
Principalele declarații făcute de Rodica Tănăsescu
- Este nevoie de o foarte bună, corectă și coerentă comunicare. Altfel, riscăm să apară îndoieli și vor exista persoane care să denigreze ideea de vaccinare.
- Singura cale corectă este vaccinarea. În rest, avem valuri peste valuri și nu cred că vom putea scăpa prea repede.
- Vaccinarea este singura soluție viabilă, dar avem nevoie de o bună comunicare.
- Întâi și întâi va fi vaccinat personalul medical. Sigur că pacienții expuși la risc cu boli cronice asociate sunt și ei parte eligibilă în această primă parte a procesului de vaccinare.
Legea vaccinării există, este minunată și zace într-un sertar al Parlamentului de ani de zile.
Rodica Tănăsescu
- Nu avem legea vaccinării. Zace într-un sertar de ani și ani. Sigur că fiecare poate face liste și eu sper că în timp toată populația va fi vaccinată. Dar trebuie să ținem cont de prioritățile riscului de boală al fiecărui cetățean în parte.
- Vaccinarea nu te protejează numai pe tine, ci și pe cei din jur. Un om care vine în contact cu forte mulți alți oameni, poate împrăștia boala foarte ușor.
- Depinde ce tip de vaccin vom avea și ce nevoi tehnice va avea acel vaccin pentru a fi păstrat și manipulat. Lucrurile trebuie bine gândite, să nu vină vaccinul și pe urmă să pierdem luni de zile gândindu-ne cum să vaccinăm oamenii.
- Vaccinarea sezonieră antigripală este minunată, dacă există vaccinul. În acest an este o zăpăceală inimaginabilă.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că strategia vaccinării anti-COVID este deja elaborată și autoritățile responsabile au început organizarea pentru aplicarea acesteia. Vaccinarea se va face etapizat, iar în prima etapă intră personalul medical, persoanele din grupele de risc și angajații din sectoarele esențiale, cum sunt educația, siguranța națională, transporturile, furnizarea energiei, apei și alimentelor, potrivit șefului statului.
Vorbim cu medicul de familie Rodica Tănăsescu despre ce prevede legea vaccinării în cazul imunizării în epidemii și despre cine va face vaccinarea.
Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro