Primul apel telefonic

Primul apel telefonic a fost realizat de Bell dintr-o cameră, într-o încăpere alăturată, unde era colaboratorul său, Thomas Watson, un tânăr mecanic şi creator de modele, care îl ajuta la experimentarea aparatului.

Prima frază rostită la telefon a rămas celebră: „Domnule Watson, vino aici; vreau să te văd!”.

Alexander Graham Bell – inventator celebru

Bell a fost un inventator notoriu, iar cercetările sale nu s-au limitat la doar un singur domeniu. Pe lângă telefon, Bell, care a trăit între 1847 și 1922, a mai făcut și cercetări în aeronautică, a inventat un detector de metale și a mai realizat diverse cercetări în genetică, dar și acustică, pentru că mama și sora sa erau surde.

Geniul lui Bell s-a manifestat de când acesta era mic. La doar 12 ani a realizat o inovație pentru tatăl prietenului său cel mai bun. Acesta se plângea că este anevoios procesul de decorticare a grâului, așa că Bell a realizat o mașinărie cu perii și palete pentru a simplifica totul.

Tot de mic s-a apucat să studieze singur pianul. Apoi a descoperit că este ventriloc, iar pe urmă a învățat limbajul semnelor, atunci când mama sa a început să își piardă auzul.

Primul apel telefonic – tranziția de la capul vorbitor la telefon

Tatăl său l-a sprijinit în experimente, iar în 1863 a făcut, alături de fratele său mai mare Melvill, un „cap vorbitor”, realizat pe baza unui proiect german.

Acesta a stat la baza marii sale invenții, telefonul. Pornind de la o traducere greșită din germană în franceză a unei lucrări a fizicianului Hermann von Helmholtz, Bell și-a dat seama că sunetele pot fi reproduse prin mijloace electrice.

  • De la acest lucru, Bell a ajuns să inventeze telefonul. Mai întâi, în 1871, la doar 24 de ani, a început să experimenteze cu un melodeon, un dispozitiv prin care dorea să transmită muzică prin intermediul electricității.

În 1874, Bell începe să lucreze cu un telegraf modificat, iar acesta a fost baza viitoarei sale invenții.

În 1875, Bell a dezvoltat un telegraf acustic și a început cursa de patentare a invenției sale, care a fost brevetată pe 7 martie 1876. La trei zile după ce a obținut brevetul, Bell a efectuat prima conversație telefonică din istorie.

El a fost acuzat atunci că a furat invenția cercetătorului american Elisha Grey, care lucra în paralel la propriul telefon fix.

Primul apel telefonic

La un an după primul apel telefonic, a luat naștere Bell Telephone Company, prima companie de telefonie din lume

Datorită invenției sale, Bell a primit în 1880 un premiu de 50.000 de franci din partea guvernului francez, din juriu făcând parte și Alexandre Dumas fiul și Victor Hugo.

Cu banii câștigați, Bell a pus bazele Biroului Volta, numit așa după numele Premiului Volta, pe care îl câștigase. Ulterior, instituția și-a schimbat numele în Bell Labs.

La un an după primul apel telefonic, a luat naștere Bell Telephone Company, prima companie de telefonie din lume. Ulterior, aceasta a ajuns parte a American Bell Telephone Company.

Acum, compania se cheamă AT&T și este unul dintre cei mai mari operatori de telefonie din lume.

Primul apel telefonic – telefon Nokia

Bell Labs a ajuns sub tutela Lucent Technologies, iar Nokia a cumpărat compania

O parte din companie a fost vândută după ce guvernul SUA a spart monopolul AT&T, începând din 1974. Bell Labs a ajuns sub tutela Lucent Technologies, companie desprinsă din AT&T în 1996. Aceasta a fuzionat în 2006 cu francezii de la Alcatel pentru a forma Alcatel-Lucent. Nokia a cumpărat în 2016 compania, astfel că laboratoarele lui Bell se găsesc acum sub aripa sa.

Bell Labs a mai intrat în istorie și pentru prima transmisie TV la distanță

Bell Labs a mai intrat în istorie și pentru prima transmisie TV la distanță, între Washington și New York, care a avut loc în 1927. Tot la Bell s-au mai inventat tranzistorul, laserul, a fost descoperită teoria informației și a fost realizat sistemul de operare Unix. Cercetătorii săi au adunat, de-a lungul timpului, nouă premii Nobel.

Compania a pierdut însă lupta pentru primul telefon mobil, acesta fiind realizat de către Martin Cooper de la Motorola.

Decibelul, moștenirea lui Bell

Pe lângă invenții și companii, Alexander Graham Bell a mai rămas în istorie prin ceva: belul și decibelul, unitățile de măsură a intensității sunetului, au fost botezate după numele lui de cercetătorii de la Bell Labs.

Evoluția telefonului

Primul apel telefonic – telefon fix din 1896 – Suedia
Telefon fix cu disc
Telefon fix modern, produs de către Cisco
Inginerul Martin Cooper, de la Motorola, cu primul telefon mobil din lume, scos pe piață în 1983
iPhone 7, un smartphone modern

 
 

Urmărește-ne pe Google News