Break Room este un loc în care poți să te distrezi sau chiar să scapi de stress, distrugând obiecte care nu mai sunt de folos nimănui, cu bâta de baseball, cu ranga sau cu barosul. Se propun pentru spargere pahare, vaze de flori desuete, bibelouri de porțelan, imprimante, televizoare, telefoane, vase de WC, mobilier de bucătarie, busturi din ghips sau chiar obiecte neașteptate, dar care se sparg spectaculos. Toate acestea se întâmplă într-un mediu controlat, fără nicio consecință, în deplină siguranță, potrivit unui comunicat transmis de organizatori. Scopul final este distracția, relaxarea, mișcarea.

Cum funcționează primul Anger Room din România?

Break Room București propune într-o hală industrială, 3 spații delimitate, unde clienții pot sparge mai multe categorii de obiecte: electronice mari și mici, obiecte bucătărie, baie, sticlă, ceramică sau porțelan. Clienții au la dispoziție trei tipuri de “arme”, la alegere (bâtă de baseball, baros, rangă) și pachete de obiecte de spart special gândite pentru distracție și eliberare. Pachetele încep de la 50 de lei (BYOB – “bring your own breakable”, pachet în care se acceptă doar obiecte nepericuloase, care pot fi cărate de client până la hală, fără ajutor) și ajung la 80 de lei sau 150 pentru două persoane în care sunt incluse: 12 obiecte mici, 3 medii, 1 electronic mare, obiect de distrugere la alegere (bâtă de baseball, ranga, baros), echipament de protecție (halat, ochelari, mănuși). Timp estimat pentru acest pachet: 15 minute.

Programul este de luni până vineri de la 19.00 la 22.00 și în week-end de la 12.00 la 22.00.

Primul Break Room din România se află pe platforma industrială Industria Bumbacului, pe Splaiul Unirii 160 (lângă stația de metrou Timpuri Noi).

Instructaj și echipamant de protecție pentru clienți

Înainte să înceapă să spargă obiecte, clienții trec printr-un scurt instructaj în care se explică regulile de siguranță. De asemenea, primesc echipament adecvat: ochelari de protecție, cască, halat de protecție și mănuși. Vârsta minimă este 16 ani, nu se recomandă femeilor însărcinate și nu sunt acceptate persoane care au consumat băuturi alcoolice.

“Activitatea din Break Room este pur recreațională, nu are pretenții terapeutice și de fapt nicio altă pretenție în afară de o oferi porție bună de fun, eliberare și relaxare. Ne adresăm bucreștenilor care caută o modalitate inedită de a scăpa de stress-ul cotidian, de a încerca ceva nou și de a se distra alături de prieteni.” declară Marius Neagoie, fondator Break Room.

Break Room propune ridicarea gratuită de obiecte de care nimeni nu mai are nevoie. După spargere, toate resturile se reciclează selectiv. “Încurajăm ordinea în casele și în mințile oamenilor, așadar, dacă primim cereri de ridicare de obiecte stricate și care pot fi sparte, le ridicăm gratuit: de la farfurii la sticle, de la imprimate la televizoarele vechi și stricate, vaze, obiecte sanitare și în general orice poate fi spart și apoi reciclat”, au mai transmis reprezentanții firmei într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO / România, prin ecranul televiziunilor ruseşti controlate de Putin: 93% din informaţii sunt negative

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News