Anul trecut, în România au mi existat trei cazuri de febră tifoidă, toate la adulți care nu s-au vaccinat înainte de călătoriile respective.
„Ultimul caz este din Asia, celelalte trei erau din Africa venite. Sunt măsuri de izolare a pacientului în saloane dedicate, ca şi pentru multe alte tipuri de infecţii digestive, există şi hepatite cu virus A care se transmit digestiv, există şi tot felul de diaree cu clostridium difficile, de exemplu, sau alte tipuri de infecţii digestive care, de asemenea, se izolează în saloane dedicate”, a precizat medicul.
De asemenea, specialistul a explicat că febra tifoidă este o boală cu transmitere digestivă, o boală determinată de un germene care se cheamă salmonella typhfi, de unde şi denumirea de febră tifoidă.
„Se produce prin transmitere digestivă, prin ingestie de apă sau alimente contaminate cu salmonella typhi ori mâini murdare. E o boală care este perfect prevenibilă prin vaccinare, dar, bineînţeles, ca şi la toate celelalte, condiţia este ca viitorul călător să se adreseze unui medic de specialitate care să-i dea recomandarea de vaccinare.
Netratată, conduce la deces
Contaminarea în mediul înconjurător de către cineva care este purtător sau bolnav poate să determine transmiterea în colectivitatea respectivă”, a explicat managerul Spitalului Victor Babeş din Capitală.
Ca la toate celelalte vaccinuri, vaccinarea este bine să fie făcută cu o lună înainte de a pleca, atrage atenția medicul.
„Febra tifoidă nu este ceva necunoscut în România, în urmă cu mulţi ani exista febra tifoidă loco, ca să spun aşa. Într-adevăr, o febră tifoidă netratată cam prin săptămâna a treia sau a patra de evoluţie, dacă rămâne aşa ignorată, poate să determine inclusiv decesul pacientului prin nişte hemoragii digestive cu sfârşit fatal.
Vaccinarea împotriva febrei tifoide reprezintă atât un mijloc de prevenire a bolii la cei care călătoresc în zonele de risc, cât şi un mijloc de stăpânire a rezistenţei la antibiotice, pentru că în ultimul timp, salmonella typhi a devenit foarte rezistentă la unele categorii de antibiotice, iar tulpinile respective migrează de colo-colo, dacă nu ne vaccinăm, deci vaccinarea ne protejează şi individual, dar şi ca şi comunitate”, a precizat medicul.