„Cazul raportat de România este al unei fetiţe de 5 ani, internată la un spital de specialitate în data de 4 aprilie. Nu a fost detectată nicio infecţie virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. Starea copilului este stabilă, primeşte medicaţie simptomatică şi este în continuare spitalizat. Copilul nu a călătorit în străinătate şi nu are nicio legătură epidemiologică cu alt caz raportat către OMS Europa”, a anunțat, luni seară, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Biroul Regional OMS pentru Europa a raportat până la data de 21 aprilie un număr de 169 de cazuri de hepatită severă de cauză necunoscută (nu au fost detectate virusurile hepatitice cunoscute până în prezent), înregistrate la copii cu vârsta între o lună şi 16 ani, precizează Ministerul Sănătății.
Aceste cazuri, arată MS, au prezentat insuficienţă hepatică, adesea severă, niveluri ridicate ale enzimelor care indică citoliză hepatică şi icter.
La 74 de cazuri a fost detectată prezenţa adenovirusului F41. „Facem aceste precizări pentru informarea opiniei publice şi pentru a elimina speculaţiile care ar putea produce îngrijorare în rândul părinţilor din România”, subliniază Ministerul Sănătăţii.
Hepatita este cauzată de un virus, iar adenovirusurile sunt un tip comun de virus răspândit de la persoană la persoană, care pot provoca o serie de boli ușoare până la mai severe.
Potrivit OMS, investigația în cazul hepatitei de origine necunoscute trebuie să se concentreze pe factori precum „susceptibilitatea crescută în rândul copiilor mici ca urmare a unui nivel mai scăzut al circulației adenovirusului în timpul pandemiei de COVID-19, potențiala apariție a unui nou adenovirus, precum și o infectare simultană cu SARS-CoV-2”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!