Cel mai probabil, este vorba despre primul caz de infectare cu tulpina Delta cu transmitere intracomunitară din Noua Zeelandă.

Pacientul depistat pozitiv la COVID-19 este un bărbat de 58 de ani din Devonport, Auckland.

El a fost testat sâmbătă, 14 august, astfel încât se consideră că perioada de contagiune ar fi debutat joi.

„Asta înseamnă că trebuie să intervenim rapid și dur pentru a bloca răspândirea virusului. Am văzut în alte părți ce se poate întâmpla dacă nu reușim să controlăm din start situația. Avem o singură șansă”, a declarat premierul Jacinda Ardern.

În opinia primului-ministru din Noua Zeelandă, apariția variantei Delta de COVID-19 reprezintă un factor care schimbă complet situația în țară.

Asta în condițiile în care Noua Zeelandă nu a mai înregistrat niciun caz cu transmitere comunitară din luna februarie.

„Un răspuns ferm şi rapid este cel mai bun mod de a opri orice posibilă răspândire şi le cerem tuturor în Noua Zeelandă să rămână calmi şi să dea dovadă de responsabilitate în timp ce adunăm mai multe informaţii cu privire la acest caz”, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News